
293 de localități din Republica Moldova vor beneficia de elaborarea, actualizarea sau modernizarea Planurilor Urbanistice Generale (PUG). Proiectele de dezvoltare locală în acest sens au fost incluse în Documentul Unic de Program pentru anii 2025–2027, prin decizia de astăzi a Cabinetului de miniștri.
Aceste planuri sunt esențiale pentru dezvoltarea durabilă a localităților, organizarea eficientă a infrastructurii și îmbunătățirea accesului cetățenilor la servicii publice.
Totodată, existența unui PUG este o condiție obligatorie pentru localități la accesarea fondurilor din bugetul de stat destinate proiectelor de infrastructură, precum: construirea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, modernizarea iluminatului public stradal, reabilitarea drumurilor locale, renovarea clădirilor publice și amenajarea zonelor de agrement.
Valoarea totală a proiectelor pentru aceste 293 de localități depășește 210 milioane de lei, dintre care circa 208 milioane de lei sunt alocate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, iar peste 2,3 milioane de lei reprezintă contribuția autorităților publice locale.
Documentul Unic de Program sprijină implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională pentru anii 2022–2028. Acesta include proiectele prioritare de dezvoltare regională și locală, selectate în cadrul concursurilor organizate de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Actualul Document Unic de Program pentru perioada 2025–2027 cuprinde 627 de proiecte de dezvoltare regională, 1.771 de proiecte de dezvoltare locală și 32 de proiecte pentru lucrări de reparații capitale sau renovarea clădirilor cu destinație social-culturală.
Menționăm că, în prezent, în cadrul Programului Național „Satul European”, ediția II, sunt în plin proces de implementare 203 proiecte care vizează elaborarea și actualizarea Planurilor Urbanistice Generale în 203 localități din țară. Valoarea totală a investițiilor în aceste proiecte depășește 115 milioane de lei, dintre care peste 108 milioane de lei sunt alocate din bugetul de stat prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), iar alte 7 milioane de lei reprezintă contribuția autorităților publice locale.








