
Dacă până nu demult doar 14 la sută din localitatea Onești dispunea de iluminat stradal, iar oamenii erau adesea nevoiți să meargă prin întuneric atunci când reveneau acasă târziu de la muncă sau când își aduceau copiii de la grădiniță, astăzi întregul sat este iluminat. Lipsa iluminatului afecta nu doar confortul, ci și siguranța oamenilor – ambulanțele și alte servicii publice întâmpinau dificultăți în a ajunge la destinație, iar accidentele se produceau frecvent.
Astfel, în anul 2023, datorită Programului „Satul European Expres”, administrația publică locală a reușit să implementeze un proiect prin care au fost construiți primii kilometri de iluminat stradal modern. Proiectul „Creșterea ponderii acoperirii cu iluminat stradal a localității Onești” a prevăzut construirea unei rețele noi de iluminat public pe o lungime de 2,78 km, instalarea a 90 de corpuri de iluminat LED și montarea a trei piloni noi. Pentru realizarea acestui proiect, din bugetul de stat, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), au fost alocați circa 420.000 de lei. În urma implementării proiectului, localitatea beneficia deja de iluminat stradal pe mai mult de 40 la sută din suprafața sa.
Pentru a aduce lumină în întreaga localitate, autoritățile locale au depus un nou proiect în cadrul Programului „Satul European”, ediția a II-a, având ca obiectiv extinderea rețelei de iluminat stradal.
În urma concursului, proiectul „Creșterea securității în trafic și în alte locuri publice prin extinderea iluminatului stradal în satul Onești” a fost selectat pentru finanțare. Acesta a prevăzut construirea unei rețele noi de iluminat public pe o lungime de 7,1 km, instalarea a 124 de corpuri de iluminat LED și montarea a 35 de piloni noi în sectoarele neacoperite anterior. Pentru implementarea proiectului, din bugetul de stat, prin FNDRL, au fost alocați peste 540.000 de lei.
Potrivit primarului Oleg Cotelea, în urma realizării celor două proiecte, gradul de acoperire cu iluminat public al străzilor și spațiilor din sat a ajuns la 100%. Beneficiarii direcți ai serviciului sunt toți locuitorii satului, dar și cele cinci entități publice – grădinița, oficiul medicilor de familie, casa de cultură, primăria și oficiul poștal – precum și patru agenți economici locali.
„Odată cu instalarea iluminatului stradal, oamenii se simt mai în siguranță. Nu mai există teama că, pe întuneric, vehiculele nu îi vor observa la timp. Bătrânii pot ieși liniștiți din curți, copiii se întorc acasă în siguranță, iar localnicii care muncesc în afara satului pot pleca dimineața devreme și se pot întoarce acasă fără griji. Totodată, deplasarea ambulanței, a poliției de patrulare și a altor servicii publice este mult mai facilă în orele nocturne”, a menționat primarul Oleg Cotelea.
Totodată, prin ediția I a Programului „Satul European”, la Onești a fost implementat proiectul „Elaborarea Planului Urbanistic General al localității”. Acest document este unul de bază pentru dezvoltarea durabilă a satului, oferind autorităților publice locale acces la instrumente moderne de planificare, inclusiv atragerea investițiilor și implementarea altor proiecte de dezvoltare. Valoarea investiției din bugetul de stat pentru acest proiect a constituit aproximativ 190.000 de lei.
În prezent, în satul Onești este în plin proces de implementare un alt proiect important pentru comunitate — „Reparația și modernizarea străzii principale 31 August 1989 din localitate”, realizat prin intermediul Programului „Europa este aproape”. Pentru implementarea acestuia, din bugetul de stat, prin FNDRL, vor fi alocați în total circa 1,9 milioane de lei.
„Acest drum este unul primordial pentru localitatea noastră, deoarece face legătura între cele mai importante instituții de menire socială din sat — grădinița, oficiul medicilor de familie, primăria, casa de cultură, oficiul poștal. El nu a mai fost reparat capital de peste 40 de ani și ajunsese într-o stare deplorabilă. Odată cu finalizarea lucrărilor, oamenii vor avea posibilitatea să se deplaseze mai comod și mai sigur, inclusiv transportul de diferit tip”, a explicat primarul.
Potrivit primarului Oleg Cotelea, dezvoltarea localității începe să dea roade vizibile.
„Odată cu modernizarea satului nostru, deja unii băștinași revin acasă, iar locuitori din alte regiuni ale țării aleg să cumpere gospodării aici, în Onești. În urma implementării acestor proiecte, localitatea a devenit mult mai atractivă. Doar în vara anului 2025 au fost achiziționate cinci case, iar cererea este în continuă creștere. Toate aceste rezultate se datorează inclusiv proiectelor de dezvoltare locală realizate cu sprijinul financiar al Guvernului Republicii Moldova, pentru care întreaga comunitate este recunoscătoare”, a subliniat primarul.
Satul Onești, raionul Strășeni, are o populație de peste 800 de locuitori, dintre care peste 100 sunt copii. Astăzi, localitatea reprezintă un exemplu clar că atunci când autoritățile locale sunt implicate și programele guvernamentale sunt folosite eficient, localitățile Moldovei pot deveni spații sigure, moderne și atractive pentru viață.
Moldova poate construi un viitor european acasă!





































