Proiectul „Dezvoltarea durabilă a orașului Criuleni prin alimentarea cu apă a microraionului nr. 2” a fost implementat în cadrul Programului Național „Satul European”, ediția I, și a inclus construirea unei rețele noi de alimentare cu apă, cu o lungime de 6,7 km, reabilitarea a 5,2 km din rețeaua veche și instalarea a 23 de hidranți antiincendiu.

 Sistemul vechi de alimentare cu apă al acestui microraion, construit ĂŽn anii ’60-’70 ai secolului trecut, ajunsese, ĂŽn ultimii ani, ĂŽntr-o stare deplorabilă, cu țevi ruginite și deteriorate, care, cu greu, asigura furnizarea apei pentru locuitorii din sector. Astfel, localnicii se confruntau frecvent cu lipsa apei ĂŽn gospodării.

 În urma implementării proiectului, la noua rețea de alimentare cu apă potabilă au fost conectate toate cele 350 de gospodării casnice din sector (cca 1200 de persoane), inclusiv două instituții publice, respectiv clădirea Judecătoriei Criuleni și Casa de Cultură Raională „Grigore Sîrbu”, precum și 25 de agenți economici locali, spune primarul orașului Criuleni, Mihail Sclifos.

 „Orașul Criuleni, în special acest sector, dispunea de un sistem de apeduct extrem de învechit, care se confrunta frecvent cu scurgeri masive de apă. Din această cauză, locuitorii erau deconectați de la rețea pentru perioade îndelungate, iar lipsa apei devenea o problemă acută, mai ales că multe dintre fântânile din zonă sunt secate. În aceste condiții, oamenii erau nevoiți să meargă după apă la puținele fântâni sau izvoare care mai au apă, aflate la distanțe mari, sau să o cumpere.

Acum, după ce au fost conectați la apeduct, toți locuitorii din acest microraion beneficiază permanent de apă potabilă în gospodării.  Suntem foarte recunoscători autorităților centrale pentru finanțarea acestui proiect esențial pentru comunitatea noastră și mulțumim tuturor celor implicați, inclusiv echipei de la ONDRL, care ne-a ghidat continuu pentru a implementa cu succes proiectul respectiv în localitate. Sperăm ca această colaborare să continue și în viitor”, a adăugat primarul.

 Pentru realizarea acestui proiect, Guvernul Republicii Moldova, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, a alocat suma de 6,5 milioane de lei.

 𝐂𝐮 𝐮𝐧 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭 𝐝𝐞 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐱𝐢𝐦𝐚𝐭𝐢𝐯 𝟏,𝟖 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚𝐫𝐝𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢, 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 „𝐒𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧”, 𝐞𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐚 𝐈, 𝐚 𝐜𝐮𝐩𝐫𝐢𝐧𝐬 𝟒𝟗𝟔 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐚̆, 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝟒𝟔𝟗 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐢𝐭̦𝐢𝐚𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐚𝐮 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐝𝐞𝐣𝐚 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐭𝐞. 𝐃𝐢𝐧 𝐭𝐨𝐭𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐛𝐚𝐭𝐞, 𝟏𝟓𝟒 𝐚𝐮 𝐯𝐢𝐳𝐚𝐭 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭̦𝐢𝐚/𝐞𝐱𝐭𝐢𝐧𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐚𝐥𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐮 𝐚𝐩𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞, 𝐢𝐚𝐫 𝐩𝐚̂𝐧𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭, 𝟏𝟒𝟓 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐞𝐚 𝐚𝐮 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐢𝐦𝐩𝐥𝐞𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐮 𝐬𝐮𝐜𝐜𝐞𝐬 𝐢̂𝐧 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭̦𝐚𝐫𝐚̆.

   𝐌𝐞𝐫𝐠𝐞𝐦 𝐢̂𝐧𝐚𝐢𝐧𝐭𝐞: 𝐚𝐝𝐮𝐜𝐞𝐦 𝐚𝐩𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐟𝐢𝐞𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐠𝐨𝐬𝐩𝐨𝐝𝐚̆𝐫𝐢𝐞!

#GuvernulRepubliciiMoldova #MinisterulInfrastructuriișiDezvoltăriiRegionale

#SatulEuropean #orașulCriuleni #Apăpentruoameni #DezvoltareDurabilă #ProiectLocal #Beneficiaridirecți #ApălaRobinet #InvestițiePublică