Primul proiect „Servicii de sanitație de calitate și un mediu nepoluat mai aproape de Ialoveni” a fost implementat prin 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 „𝐒𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧”, 𝐞𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐚 𝐈, și a adus rețele de canalizare, cu trei stații de pompare a apelor uzate, pentru 388 de gospodării, cu peste 6000 de locuitori, din două sectoare ale orașului.

Cel de-al doilea proiect „Servicii de sanitație de calitate și un trai decent pentru ialoveneni” este în curs de implementare, prin intermediul 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 „𝐒𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧”, 𝐞𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐚 𝐈𝐈, și presupune construirea unor noi rețele de canalizare pentru 1345 de gospodării, cu peste 4500 de locuitori, din trei sectoare ale localității.

Pentru aceste două proiecte, Guvernul Republicii Moldova, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), a alocat peste 𝟏𝟓 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢.

 Orașul Ialoveni are o populație de peste 20.000 de locuitori, dintre care peste 4000 sunt copii.

 Vedeți mai jos un scurt filmuleț cu părerile locuitorilor din Ialoveni despre beneficiile și impactul acestor proiecte asupra comunității lor, precum și recunoștința exprimată de autoritățile locale pentru aceste investiții în dezvoltarea infrastructurii orașului.

𝐌𝐞𝐫𝐠𝐞𝐦 𝐢̂𝐧𝐚𝐢𝐧𝐭𝐞: 𝐈𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢𝐦 𝐢̂𝐧 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐟𝐢𝐞𝐜𝐚̆𝐫𝐞𝐢 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐭̦𝐚𝐫𝐚̆!