Executivul a aprobat completarea Documentului Unic de Program (DUP) pentru perioada 2025–2027 cu încă 447 de proiecte de dezvoltare locală, selectate în cadrul Programului de modernizare a drumurilor locale „Europa este aproape”. Acestea se adaugă celor 132 de proiecte deja incluse, astfel încât toate cele 579 de inițiative aprobate în cadrul programului vor fi finanțate și implementate.

➡ Prin realizarea acestor investiții, vor fi construite, reparate sau reabilitate:

39,48 km de drumuri de interes raional/municipal;

388,55 km de drumuri de interes local;

128,6 km de căi de acces și platforme pietonale către instituții publice.

De asemenea, lista proiectelor este completată cu cinci inițiative de dezvoltare regională, care vizează sporirea atractivității turistice a unor obiective locale.

Implementarea acestor inițiative va sprijini dezvoltarea durabilă a peste 600 de localități din întreaga țară, va contribui la îmbunătățirea calității vieții pentru peste 1,1 milioane de cetățeni și va asigura accesibilitate sporită pentru peste 2.700 de instituții publice.

Detalii În comunicatul de presă: https://shorturl.at/FYdeN