Locuitorii satului Cornova beneficiază acum de un Complex sportiv modern, destinat întregii comunități, care oferă oportunități reale pentru practicarea sportului și adoptarea unui stil de viață sănătos.

Proiectul „Complex sportiv în satul Cornova, raionul Ungheni” a fost implementat în perioada mai – august 2025 și a vizat amenajarea unui spațiu sportiv modern în centrul localității. Acesta include un teren multifuncțional, adaptat pentru diverse activități sportive, inclusiv fotbal. Noul complex este pregătit și pentru competiții locale și activități recreative dedicate tuturor categoriilor de vârstă.

Pentru realizarea acestui proiect, Guvernul Republicii Moldova, prin intermediul Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), a alocat cca 𝐮𝐧 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐧 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢.

Potrivit primarului, Ștefan Roșca, printre beneficiarii direcți ai noii infrastructuri sportive se numără cei 70 de elevi ai gimnaziului, 30 de copii de la grădiniță, precum și toți tinerii și adulții pasionați de fotbal. Totodată, întreaga comunitate profită de acest spațiu, folosit atât pentru activități sportive și sociale, cât și ca loc de relaxare pentru familii și copii.

 „Datorită acestui teren multifuncțional, elevii de la Gimnaziul „Paul Mihail” pot desfășura lecțiile de educație fizică în condiții moderne și sigure. Copiii de la grădiniță au acum un spațiu adecvat pentru joacă, iar adulții beneficiază de un loc unde pot face sport, juca fotbal sau pur și simplu se pot relaxa.

Acest Complex încurajează un stil de viață activ, oferă un spațiu de socializare și contribuie la crearea unui mediu sănătos pentru toți locuitorii.

Prin acest proiect, am dorit să le oferim copiilor din Cornova alternative reale și atractive pentru dezvoltare – aici, acasă – fără a petrece ore în șir în fața televizoarelor și a gadgeturilor.

Suntem recunoscători autorităților centrale și tuturor celor care au susținut proiectele importante pentru comunitatea noastră”, a menționat primarul.

 Anterior, satul Cornova a beneficiat și de un alt proiect important, realizat prin intermediul 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 „𝐒𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧 𝐄𝐱𝐩𝐫𝐞𝐬” – „Dotarea Casei de Cultură: creșterea accesibilității și diversificarea activităților culturale comunitare”.

 Acest proiect a prevăzut dotarea Centrului Multifuncțional „Dimitrie Gusti” cu echipament și mobilier modern, instrumente muzicale și costume populare. Ca urmare, numărul copiilor înscriși în cele două grupuri artistice a crescut de la 15 la 40, iar Centrul găzduiește în prezent o gamă variată de activități culturale pentru întreaga comunitate.

 De asemenea, pentru a stimula mișcarea și stilul de viață sănătos în rândul localnicilor, a fost achiziționată și instalată o masă de tenis în aer liber.

 Valoarea totală a acestui proiect constituie peste 𝟑𝟑𝟎.𝟎𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢, sumă alocată din bugetul de stat, prin FNDRL. 

 Autoritățile publice locale din Cornova au depus, în cadrul 𝐞𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐞𝐢 𝐚 𝐈𝐈-𝐚 𝐚 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 „𝐒𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧”, un nou proiect ce vizează elaborarea Planului Urbanistic General (PUG) – un document esențial pentru planificarea strategică a dezvoltării durabile a localității.

 Proiectul se află în etapa de evaluare și avizare pentru a fi inclus în Documentul Unic de Program, în vederea obținerii finanțării de la bugetul de stat.

 Valoarea estimată a acestui proiect este de 𝟕𝟏𝟕.𝟎𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢.

 Acesta va permite modernizarea și extinderea infrastructurii locale; atragerea de noi investiții și o planificare coerentă a dezvoltării satului pe termen lung.

Satul Cornova are o populație de aproximativ 𝟏.𝟎𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢, dintre care peste 𝟏𝟐𝟎 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢.

 𝐌𝐞𝐫𝐠𝐞𝐦 𝐢̂𝐧𝐚𝐢𝐧𝐭𝐞: 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐢𝐦 𝐮𝐧 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫 𝐦𝐚𝐢 𝐛𝐮𝐧 𝐢̂𝐧 𝐟𝐢𝐞𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞!