Cu sprijinul financiar al guvernelor de la Chișinău și București, încă 800 de locuitori din satul Dănceni, raionul Ialoveni, beneficiază acum de acces la rețeaua centralizată de canalizare.

 Proiectul, realizat prin Programul Național „Satul European”, ediția I, a prevăzut construirea în această localitate a peste 5,5 km de rețele de canalizare, precum și a trei stații de pompare a apelor uzate. Totodată, au fost amenajate trei platforme pentru stații, dotate cu iluminare corespunzătoare. Astfel, pe lângă cele 200 de gospodării (aproximativ 800 de locuitori), din trei sectoare ale satului Dănceni, opt agenți economici din localitate au, de asemenea, acces la sistemul centralizat de canalizare.

 Primarul satului Dănceni, Victoria Butuc-Guranda, spune că după ce localitatea a fost conectată acum trei ani la sistemul centralizat de canalizare și dispune de cea mai modernă stație de epurare a apelor din raion, administrația locală și-a propus să asigure servicii de sanitație de calitate pentru toți locuitorii.

 „Programul ‚Satul European‘ a fost o salvare și un ajutor esențial pentru noi. Deși implementarea nu a fost ușoară, suntem recunoscători pentru rezultate. Acest proiect nu doar că a îmbunătățit condițiile de trai sătenilor, dar protejează și resursele subterane, stimulând în același timp dezvoltarea economică a satului prin modernizarea infrastructurii sociale,” a declarat primarul.

 Victoria Butuc-Guranda mai spune că acest proiect reprezintă a doua etapă a extinderii rețelelor de canalizare în Dănceni.

 „Până acum, inclusiv prin alte proiecte, am reușit să construim rețele centralizate de canalizare pentru aproximativ 800 de gospodării și să oferim acces tuturor instituțiilor publice din localitate. Vom face tot posibilul pentru a identifica resursele necesare pentru extinderea rețelei la celelalte 150 de gospodării, astfel încât să putem oferi servicii de sanitație de calitate pentru toți cei peste 2400 de locuitori ai satului Dănceni. Suntem recunoscători Guvernelor de la Chișinău și București pentru sprijinul financiar acordat, pentru extinderea rețelelor către cele 200 de gospodării, care demult timp așteptau acest serviciu” a mai spus primarul.

 Investiția totală se ridică la peste 10 milioane de lei, dintre care aproximativ 8,5 milioane de lei au fost alocate de Guvernul Republicii Moldova, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, iar peste 1,4 milioane de lei provin din grantul Guvernului României. De asemenea, localitatea a contribuit cu 146 de mii de lei. Menționăm că Guvernul României a alocat peste 117 milioane de lei pentru implementarea a 32 de proiecte destinate modernizării rețelelor de apă și canalizare în 34 de localități din Republica Moldova, în cadrul unui efort mai amplu de cooperare bilaterală.

𝐈̂𝐦𝐩𝐫𝐞𝐮𝐧𝐚̆ 𝐬𝐮𝐧𝐭𝐞𝐦 𝐦𝐚𝐢 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐫𝐧𝐢𝐜𝐢!

#GuvernulRepubliciiMoldova

#MinisterulInfrastructuriișiDezvoltăriiRegionale #Infrastructuraimbunătățită #ProiectSatulEuropean #RețeadeCanalizareCentralizată #InvestitiePublica #DezvoltareSustenabilă #Modernizaresat #DanceniIaloveni