Proiectul intitulat „Reconstrucția acoperișului clădirii Centrului Social Sportiv din satul Dezghingea” a prevăzut schimbarea acoperișului, termoizolarea pereților și înlocuirea tâmplăriei, ceea ce a permis stoparea degradării acestui edificiu public. Potrivit primarului Vasilii Kapsamun, această reconstrucție nu doar îmbunătățește infrastructura locală, dar creează și noi oportunități pentru tineretul din sat, contribuind astfel la dezvoltarea sportului și a activităților sociale din comunitate.

 ”Din anul 2006, această clădire nu mai fusese utilizată, fiind lăsată în paragină. Din păcate, aproape întregul acoperiș se deteriorase, iar pe acesta creșteau deja copaci de peste patru metri. Împreună cu localnicii, am decis să depunem un proiect la Programul „Satul European”. Și iată, grație acestuia, am reușit să schimbăm acoperișul și să efectuăm reparații capitale la anvelopa clădirii, ceea ce ne va permite, pe viitor, intervențiile necesare și în interior, astfel încât să putem utiliza edificiul pentru comunitate. Odată cu salvarea clădirii, vom păstra și istoria satului nostru. Aici, pe vremuri, a activat școala veche, frecventată de peste 300 de copii, iar ulterior aceștia au trecut să învețe într-un edificiu nou, lăsând încăperea nefolosită. Pentru a nu pierde acest edificiu, ne-am gândit să-l transformăm într-un Complex Sportiv, mai ales că avem sportivi în localitate care duc faima nu doar a satului Dezghingea, ci și a Republicii Moldova, departe de hotarele ei”, mai spune primarul.

În prezent, în clădirea actualului Complex Sportiv funcționează deja o secție de lupte libere, cu peste 60 de copii, și o secție de dansuri populare, la care participă alți aproximativ 50 de copii din localitate. Totodată, administrația locală a amenajat băi și vestiare, asigurând condiții optime pentru cei care se antrenează în acest edificiu.

„În acest an, eleva clasei a VII-a, Irina Terzi, care se antrenează aici, a câștigat Campionatul Republicii Moldova la lupte libere și a participat la Campionatul European din Grecia, unde a obținut locul 2 și medalia de argint. În același timp, ansamblul nostru de dansuri populare participă la diverse concursuri raionale și regionale, reprezentând cu mândrie localitatea și întorcându-se de fiecare dată cu diplome și medalii. Pe lângă cei peste 100 de copii care se bucură de infrastructura reabilitată, am creat și locuri de muncă noi pentru câțiva antrenori, iar adulții, inclusiv pensionarii, au posibilitatea de a veni aici pentru antrenamente. În total, 45 de adulți frecventează sala de forță, dintre care 15 sunt pensionari.

 Suntem recunoscători Guvernului și specialiștilor de la Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală pentru ajutorul acordat, astfel încât copiii noștri pot beneficia de oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile în domeniul sportului. În interiorul clădirii mai avem multe de făcut pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor oferite, dar suntem încrezători că, împreună, vom reuși”, a adăugat primarul.

 𝐕𝐚𝐥𝐚𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐚𝐢𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐢𝐊𝐩𝐥𝐞𝐊𝐞𝐧𝐭𝐚𝐭 𝐥𝐚 𝐃𝐞𝐳𝐠𝐡𝐢𝐧𝐠𝐞𝐚 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐭𝐫𝐞𝐢 𝐊𝐢𝐥𝐢𝐚𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢. 𝐑𝐞𝐬𝐮𝐫𝐬𝐞𝐥𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐜𝐢𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐮 𝐟𝐚𝐬𝐭 𝐚𝐥𝐚𝐜𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧𝐮𝐥 𝐑𝐞𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐢𝐢 𝐌𝐚𝐥𝐝𝐚𝐯𝐚, 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐅𝐚𝐧𝐝𝐮𝐥 𝐍𝐚𝐭̊𝐢𝐚𝐧𝐚𝐥 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐃𝐞𝐳𝐯𝐚𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐚𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐬̊𝐢 𝐋𝐚𝐜𝐚𝐥𝐚̆.

𝐈̂𝐊𝐩𝐫𝐞𝐮𝐧𝐚̆ 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢𝐊 𝐢̂𝐧 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐚𝐫𝐮𝐥 𝐜𝐚𝐩𝐢𝐢𝐥𝐚𝐫 𝐧𝐚𝐬̊𝐭𝐫𝐢!

 

#GuvernulRepubliciiMoldova

#MinisterulInfrastructuriișiDezvoltăriiRegionale

#ProgramulSatulEuropean #ProiectLocal #EdificiulRenovat #ComplexSportiv #CondițiipentruCopii #OportunitățipentruSport #InvestițiePublică #Dezghingea #UTAGăgăuzia