Concursul de proiecte de dezvoltare locală pentru cea de-a doua ediție a Programului Național ”Satul European” a demarat în data de 20 decembrie, 2023. În această perioadă,  100 de primării din țară au aplicat pentru diverse proiecte, cum ar fi: construcția sau reabilitarea sistemelor de apeduct și canalizare, instalarea iluminatului public, construcția sau reabilitarea clădirilor publice, etc.

    Este de menționat că pentru toate aceste măsuri, localitățile pot beneficia de la stat, de la 1 milion de lei până la trei milioane de lei, în funcție de numărul de locuitori, fără contribuție, sau de până la 10 milioane de lei, cu o contribuție de minim 15% din partea administrației publice locale.

    Noutatea Programului pentru anul 2024 este că prioritate absolută au proiectele ce țin de reabilitarea sistemelor de apă și canalizare, aceasta fiind și una dintre prioritățile Planului Național al Guvernului „Construim Moldova Europeană”, dar și a Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Planul Reconstrucției Infrastructurii Moldovei 5+.

     Potrivit directorului Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală, Mihai Croitoru, până în prezent, în cadrul Programelor Naționale „Satul European” și „Satul European Expres” au fost realizate 717 proiecte din totalul de 896 aprobate.

”Spre exemplu, 81 de localități deja au sisteme de apă sau canalizare reabilitate, alte 108 localități au reabilitat sistemul de iluminat stradal, totodată 30 de localități au sisteme de producere și furnizare a energiei folosind resurse regenerabile (panouri fotovoltaice).  De asemenea, în peste 460 de localități din țară au fost reabilitate case de cultură, grădinițe, școli, parcuri, terenuri sportive și de joacă pentru copii. Astfel, datorită acestor inițiative, condițiile de trai ale cetățenilor noștri se schimbă spre bine”, a mai spus Mihai Croitoru.

În acest scop, primăriile sunt îndemnate să depună dosarele pentru Concursul de proiecte de dezvoltare locală până în data de 29 martie 2024. Pentru informații detaliate despre Program, vă rugăm să consultați Ghidul de Aplicare disponibil pe pagina: https://ondrl.gov.md/