Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL) vine în atenția Dvs. cu următoarea solicitare.
Drept continuitate a procesului inițiat de Guvernul Republicii Moldova de sprijinire din bugetul de stat a inițiativelor autorităților publice locale pentru dezvoltarea comunităților, prin Strategia Națională de Dezvoltare „Moldova Europeană” și Strategia Națională de Dezvoltare Regională pentru anii 2022-2028, Vă comunicăm despre lansarea unui nou concurs în cadrul apelului competitiv pentru proiectele de dezvoltare locală, întitulat generic ca Programul Național „Satul European” ediția II, 2024, pentru a fi finanțate din mijloacele Fondul național pentru dezvoltare regională și locală, cu încadrarea în anul bugetar 2024, prin:
– Decizia Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale nr.32/23 din 18.12.2023 privind aprobarea Ghidului de aplicare la concurs;
– Decizia Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale nr.33/23 din 18.12.2023 privind anunțarea concursului de selectare a proiectelor de dezvoltare.
În conformitate cu responsabilitățile statutare privind gestionarea programului menționat, Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală organizează, în perioada 26-29 decembrie 2023, sesiuni de informare a autorităților publice locale de nivelul I, care sunt eligibile pentru înscrierea la concurs, în vederea pregătirii și înaintării propunerilor de proiecte pentru finanțare din FNDRL.
În acest context, ONDRL solicită respectuos Consiliilor raionale și Oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat, suportul în informarea și expedierea/redistribuirea către potențialii beneficiari din raionul vizat, prin toate mijloacele informaționale disponibile, a Planului de desfășurare a sesiunii de informare a autorităților publice locale.

Fișiere