Chișinău, 6 octombrie 2023 – Un Sistem Informațional de Management (MIS) pentru monitorizarea și evaluarea performanței operatorilor de Alimentare cu Apă și Canalizare(AAC) va fi dezvoltat și implementat în cadrul proiectului „Securitatea Aprovizionării cu Apă și Sanitație în Moldova” (SAASM).

Astăzi, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, împreună cu directoarea  Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Violina Șpac și directorul Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL), Mihail Croitoru, au semnat un Acord de cooperare interinstituțională pentru implementarea Subcomponentei 2.1 a proiectului SAASM – Consolidarea capacității instituționale la nivel național în domeniul aprovizionării cu apă și sanitație.

Acordul are drept scop accelerarea procesului de revizuire și de aprobare a tarifelor în conformitate cu reglementările actualizate pentru operatorii licențiați de AAC.

Ministrul Andrei Spînu a menționat că: Fiecare cetățean al Republicii Moldova de la Nord la Sud și de la Est la Vest  trebuie să aibă  acces la apă. Nu este doar o prioritate pe agenda noastră. Este un drept.

Acordul semnat astăzi pune bazele unui sistem informațional prin care ne vom  asigura că toți operatorii care prestează servicii de alimentare cu apă și canalizare sunt înregistrați și  raportează anual despre serviciile prestate. Vom monitoriza progresele în dezvoltarea infrastructurii, numărul de beneficiari conectați, și, nu în ultimul rând, calitatea acestor servicii.

Apă bună pentru toți este una dintre prioritățile Planului Restructurării Infrastructurii Moldovei 5+ și vom depune tot efortul ca să realizăm acest obiectiv”.Dezvoltarea și implementarea unui Sistem Informațional de Management va permite monitorizarea și evaluarea performanței operatorilor de aprovizionare cu apă și canalizare.

De asemenea, elaborarea unui sistem informațional de management și implementarea unor indicatori de performanță va contribui la îmbunătățirea calității serviciilor oferite de operatorii din domeniul apei și canalizării, precum și crearea unei baze de date privind numărul total de operatori activi. Aceste măsuri sunt esențiale pentru o gestionare eficientă a resurselor și asigurarea unei infrastructuri fiabile  în întreaga țară.

_____________

Proiectul „Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova”, implementat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, are ca obiectiv sporirea accesului la serviciile de alimentare cu apă și sanitație într-un număr de zone rurale și orașe selectate, consolidarea capacităților instituționale locale și naționale de prestare a serviciilor de aprovizionare cu apă și canalizare și asigurarea unui răspuns prompt și efectiv în caz de criză sau situație de urgență.

Proiectul, în valoare de 44,1 mil. euro, este finanțat de creditul acordat de Asociația Internațională pentru Dezvoltare. Suplimentar, pentru realizarea aceluiași proiect, Republica Moldova a beneficiat de un grant în valoare de 1,55 mil. euro, acordat de către Agenția Austriacă de Dezvoltare.

Acordul de Finanțare dintre Republica Moldova și AID a fost semnat la 21 aprilie 2022, La Washington, SUA, și a fost ratificat de către Parlamentul Republicii Moldova prin Legea nr. 169 din 9 iunie 2022. Proiectul este implementat în perioada august 2022 – ianuarie 2027.