Proiectul „Construirea rețelelor de alimentare cu apă în satele Mînzătești și Hîrcești, raionul Ungheni, cu proiectarea și conectarea gospodăriilor particulare la rețelele exterioare de apeduct” a fost implementat în perioada mai 2025 – martie 2026, în cadrul 𝐞𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐞𝐢 𝐚 𝐈𝐈-𝐚 𝐚 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 „𝐒𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧” și se află în prezent în etapa de recepție a lucrărilor.

Acesta a prevăzut construirea a 9,6 km de rețele de apeduct și instalarea a două rezervoare de apă de câte 25 m³ fiecare în satul Mînzătești, precum și montarea a 336 de branșamente pentru gospodăriile individuale din satele Hîrcești și Mînzătești.

În urma implementării proiectului, la sistemul centralizat de alimentare cu apă au acces 320 de gospodării, cu aproximativ 750 de locuitori, precum și 12 instituții comunitare și 4 agenți economici din cele două sate, pentru care au fost montate 16 branșamente individuale.

În acest scop, Guvernul, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), a alocat 𝟕.𝟖𝟑𝟒.𝟓𝟔𝟓,𝟕𝟗 𝐥𝐞𝐢.

 Anterior, prin 𝐞𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐚 𝐈 𝐚 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 „𝐒𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧”, în satul Hîrcești au fost montate rețele electrice exterioare pentru iluminatul stradal, pe o lungime de 16,22 km, cu instalarea de piloni și corpuri de iluminat LED.

 De acest sistem de iluminat public beneficiază toți locuitorii celor două sate, inclusiv instituțiile publice și agenții economici, iar resursele alocate din bugetul de stat, prin FNDRL, au fost de aproximativ 𝟏,𝟏 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢.

 În prezent, în comuna Hîrcești este în desfășurare un alt proiect important: „Lucrări de întreținere periodică a două străzi din satul Drujba”, realizat în cadrul 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 „𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐚 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐚𝐩𝐞”. Primăria Hîrcești se află la etapa de semnare a contractului cu câștigătorul licitației, urmând ca lucrările să înceapă în cel mai scurt timp.

 Proiectul prevede reabilitarea unor tronsoane de drum local pe două străzi din centrul satului, cu o lungime totală de aproximativ 0,66 km, care nu au fost reparate de peste 40 de ani și se află într-o stare precară, îngreunând accesul locuitorilor și al transportului către principalele instituții publice. Tronsoanele fac legătura cu școala, grădinița, biserica, oficiul medicilor de familie, oficiul poștal și unitățile comerciale.

Beneficiarii finali vor fi toți locuitorii comunei, care circulă pe aceste străzi pentru a ajunge la instituțiile comunitare sau la gospodăriile lor.

 Suma estimativă a proiectului, ce urmează a fi alocată din bugetul de stat, prin FNDRL, este de circa 𝟐 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢.

 Potrivit primarului Elena Medvițchi, cele trei proiecte implementate în comuna Hîrcești au ca scop îmbunătățirea nivelului de trai al tuturor locuitorilor și dezvoltarea durabilă a comunității:

 „Până acum, locuitorii satelor Hîrcești și Mînzătești nu au avut niciodată apă la robinet în gospodării, iar această problemă era una dintre cele mai stringente ale comunității. În trecut, mai ales pe timpul verii, oamenii se confruntau cu lipsa apei, majoritatea fântânilor secând, iar calitatea apei disponibile lăsa mult de dorit.

Odată cu construcția rețelelor de apă, locuitorii conectați la apeduct beneficiază acum de apă zi și noapte în gospodării, ceea ce le permite să-și amenajeze grupuri sanitare, să dezvolte activități agricole și chiar să crească păsări și animale.

Iluminatul stradal a fost, de asemenea, o prioritate, deoarece circulația pe timp de noapte era nesigură pentru pietoni, iar accesul ambulanței sau al pompierilor era dificil în anumite zone.

Totodată, reabilitarea celor două străzi, împreună cu instalarea marcajelor rutiere și a semnelor de circulație, va asigura siguranța pietonilor și a transportului, beneficiind inclusiv copiii, persoanele în vârstă și persoanele cu probleme de sănătate.

 Proiectele implementate în cadrul 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 „𝐒𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧” sunt esențiale pentru rezolvarea problemelor locale și pentru creșterea nivelului de trai în satele noastre. Ele reprezintă un adevărat colac de salvare pentru comunitățile uitate. Așteptăm cu nerăbdare următoarea ediție pentru a propune noi proiecte de dezvoltare”, a adăugat primarul.

Menționăm că, comuna Hîrcești, raionul Ungheni, este alcătuită din satele Hîrcești, Drujba, Leordoaia, Mînzătești și Veverița, având o populație totală de aproximativ 𝟏.𝟐𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢, dintre care aproximativ 𝟐𝟓𝟎 sunt 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢.

#𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚𝐏𝐨𝐚𝐭𝐞: 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐢𝐦 𝐢̂𝐦𝐩𝐫𝐞𝐮𝐧𝐚̆ 𝐜𝐨𝐧𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐛𝐮𝐧𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐟𝐢𝐞𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐢𝐭𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐭̦𝐚𝐫𝐚̆!