Locuitorii comunei Măcărești, raionul Ungheni, beneficiază de condiții de trai mai bune în urma implementării a două proiecte importante, realizate în cadrul 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 „𝐒𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧”, 𝐞𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐈 𝐬̦𝐢 𝐈𝐈.

Intervențiile au vizat modernizarea infrastructurii educaționale și extinderea accesului la servicii esențiale, contribuind direct la creșterea calității vieții pentru sute de familii din comunǎ.

  Unul dintre cele două proiecte a fost implementat prin 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥 „𝐒𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧”, 𝐞𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐚 𝐚 𝐈𝐈-𝐚 și a inclus termoizolarea fațadei grădiniței „Izvoraș” din satul Măcărești. Clădirea instituției preșcolare, construită în urmă cu aproape 40 de ani, a fost reabilitată și eficientizată energetic printr-o investiție de 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟏,𝟕𝟔 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢, alocată din bugetul de stat, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL).

 „Înainte de intervenție, din cauza unei izolatii termice necorespunzătoare și a uzurii construcției existau probleme, inclusiv apariția mucegaiului pe pereți. Aceste condiții nu mai corespundeau cerințelor unui mediu educațional sigur și sănătos, generând îngrijorări atât în rândul părinților, cât și al cadrelor didactice”, a declarat Alina Beșliu, secretară a Consiliului comunal Măcărești.

  În cadrul proiectului, fațada imobilului a fost reabilitată integral, iar grădinița beneficiază acum de condiții mult mai bune pentru desfășurarea activităților educaționale.

 După reparație,  clădirea a devenit mai caldă, mai confortabilă și mai sigură, iar aspectul ei estetic s-a îmbunătățit considerabil. Totodată, cheltuielile pentru încălzire s-au redus semnificativ.

  Lucrările au fost executate în perioada aprilie–august 2025, în urma cărora peste 120 de copii și 25 de angajați beneficiază de un mediu educațional modern și prietenos.

Datorită acestor investiții, grădinița „Izvoraș” a devenit o instituție mai atractivă și mai bine adaptată cerințelor  actuale ale copiilor și personalului.

  Un alt proiect esențial pentru comunitate –  „Extinderea rețelelor de alimentare cu apă potabilă în satul Frăsinești, comuna Măcărești”, a  fost realizat în cadrul 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐞𝐢 𝐞𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐢 𝐚 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 „𝐒𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧”.

  „Timp de mulți ani, locuitorii satului Frăsinești s-au confruntat cu lipsa apei potabile și cu probleme legate de calitatea apei, care nu corespundea întotdeauna necesităților zilnice. Din acest motiv, construcția unui sistem modern de alimentare cu apă a fost una dintre cele mai vechi și stringente priorități ale localității”, a menționat Alina Beșliu, secretară a Consiliului comunal Măcărești.

  Prin intermediul acestui proiect, apeductul din Măcărești a fost extins pe teritoriul satului Frăsinești, fiind construiți 13,49 kilometri de rețele de apeduct. De asemenea, a fost montat un turn de apă cu o capacitate de 50 m³.

  La noul sistem de alimentare cu apă au acces toate gospodăriile din sat, cu circa 1.500 de persoane, precum și instituțiile publice: gimnaziul, grădinița „Andrieș”, oficiul medicilor de familie, biblioteca publică, sediul Poliției de Frontieră și șapte agenți economici locali.

  În prezent, locuitorii satului Frăsinești beneficiază de apă de calitate, furnizată printr-un sistem  conectat la sursa de apă din România, prin intermediul operatorului ApăVital Iași.

  Pentru implementarea acestui proiect, Guvernul a alocat, din bugetul de stat, prin FNDRL, 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟔,𝟑𝟓 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢.

  Prin astfel de investiții, Programul Național „Satul European” contribuie concret la dezvoltarea comunităților rurale, la creșterea confortului zilnic al cetățenilor și la asigurarea unor servicii publice de calitate, mai aproape de cerințele reale ale oamenilor.

  Menționăm că în comuna Măcărești, din care face parte și satul Frǎsinești, locuiesc peste 3.500 de persoane, dintre care circa 800 sunt copii.

  Pentru a vedea impactul acestor intervenții asupra comunității, vă invităm să urmăriți materialul video de mai jos.