Proiectul „Construcția infrastructurii de alimentare cu apă potabilă în satul Moscovei, raionul Cahul” a fost lansat în luna octombrie 2025 și urmează să fie finalizat în iunie 2026, în cadrul celei de-𝐚 𝐝𝐨𝐮𝐚 𝐞𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐢 𝐚 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 „𝐒𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧”.

Lucrările includ construirea a 14,4 kilometri de rețele de apeduct, instalarea a două castele de apă, fiecare cu un volum de 50 m³, forarea unei sonde arteziene, montarea unei stații de dezinfectare a apei, precum și construirea a 424 de branșamente individuale.

 Pentru implementarea proiectului, Guvernul, prin intermediul Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), alocă 𝟏𝟎 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢, în timp ce administrația publică locală a comunei Moscovei contribuie cu aproximativ 𝟐𝟗𝟎 𝐝𝐞 𝐦𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢.

 După finalizarea lucrărilor, de acces la apeduct vor beneficia 416 gospodării, cu circa 1.200 de locuitori, opt instituții comunitare – gimnaziul, grădinița, oficiul medicilor de familie, centrul de sănătate, casa de cultură, azilul pentru bătrâni, primăria, biserica, precum și șase agenți economici din satul Moscovei.

 Primarul comunei, Stepan Volcov, a subliniat importanța majoră a proiectului pentru comunitate, menționând că acesta răspunde unei necesități stringente cu care locuitorii se confruntă de zeci de ani, în special în perioadele secetoase, când fântânile seacă:

„Construcția apeductului în localitatea noastră reprezintă un eveniment pe care locuitorii îl așteaptă de zeci de ani. Pentru noi, acesta nu este doar un proiect de infrastructură, ci o necesitate vitală. Timp îndelungat, oamenii s-au confruntat cu o lipsă acută de apă potabilă, mai ales în perioada verii, când multe fântâni seacă, iar locuitorii nu aveau nici măcar apa necesară pentru nevoile gospodărești.

Astăzi asistăm la un pas important spre îmbunătățirea condițiilor de trai, dezvoltarea infrastructurii și asigurarea unui nivel minim de confort. Construirea apeductului este rezultatul unei speranțe comune, al răbdării și dorinței de a construi un viitor mai bun acasă.

Aducem mulțumiri autorităților centrale și tuturor partenerilor implicați în realizarea acestui proiect esențial pentru comunitate. Totodată, așteptăm cu nerăbdare o nouă ediție a Programului „Satul European”, pentru a putea depune un nou proiect prin care să asigurăm accesul la apă potabilă pentru întreaga comună.”

Menționăm că, comuna Moscovei include și satul Trifeștii Noi și are o populație totală de 𝟑.𝟎𝟔𝟑 𝐝𝐞 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢, dintre care circa 𝟓𝟎𝟎 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢.

#𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚𝐏𝐨𝐚𝐭𝐞: 𝐚𝐬𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚̆𝐦 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐞 𝐭̦𝐚̆𝐫𝐢𝐢 𝐜𝐮 𝐚𝐩𝐚̆ 𝐩𝐨𝐭𝐚𝐛𝐢𝐥𝐚̆!