
ย รn comuna Pietrosu, raionul Fฤleศti, sistemul de alimentare cu apฤ potabilฤ a fost รฎmbunฤtฤศit prin construcศia a douฤ turnuri noi de apฤ, cu volumul de 25 mยณ fiecare, necesare pentru asigurarea unei presiuni constante รฎn reศeaua de apeduct.
ย Apeductul din localitate a fost construit รฎn anul 2008, รฎnsฤ, cu timpul, sistemul a รฎnceput sฤ funcศioneze cu dificultฤศi. รn ultimii ani, locuitorii se confruntau tot mai des cu รฎntreruperi ศi presiune scฤzutฤ la apฤ, deoareceย turnul existent era deteriorat ศi ruginit, iar capacitatea acestuia, de doar 10 mยณ, nu mai putea acoperi necesarul comunitฤศii. Din aceastฤ cauzฤ, presiunea รฎn reศea scฤdea frecvent, iar oamenii rฤmรขneau fฤrฤ apฤ potabilฤ.
ย Datoritฤ intervenศiilor realizate รฎn cadrul proiectului โExtinderea sistemului de alimentare cu apฤ potabilฤ din comuna Pietrosuโ, implementat prin ๐๐๐ ๐๐-๐ ๐๐-๐ ๐๐๐ข๐ญฬฆ๐ข๐ ๐ ๐๐ซ๐จ๐ ๐ซ๐๐ฆ๐ฎ๐ฅ๐ฎ๐ขย โ๐๐๐ญ๐ฎ๐ฅ ๐๐ฎ๐ซ๐จ๐ฉ๐๐๐งโ, noile instalaศii contribuie la asigurarea unei presiuni constante รฎn reศea ศi la รฎmbunฤtฤศirea accesului la apฤ pentru 265 de gospodฤrii, cu circa 500 de locuitori, 4 instituศii publice โ grฤdiniศa, primฤria, oficiul medicilor de familie ศi oficiul poศtal โ precum ศi pentru 2 agenศi economici din comunฤ.
ย Datoritฤ acestei iniศiative, locuitorii comunei Pietrosu beneficiazฤ de un serviciu public mai sigur ศi mai eficient, care le oferฤ mai mult confort, condiศii de trai mai bune ศi o infrastructurฤ localฤ modernizatฤ.
ย Potrivit primarului comunei Pietrosu, Ghenadie Grฤdinari, acest proiect a รฎmplinit un vis al locuitorilor โ acela de a avea apฤ constant, direct รฎn gospodฤrii.
ย โDe-a lungul anilor, locuitoriiย comunei noastre au avut apฤ la robinet, รฎnsฤ, dupฤ ce turnul s-a รฎnvechit ศi nu mai fฤcea faศฤ necesitฤศilor, oamenii s-au confruntat cu mari dificultฤศi. Acum beneficiem de toate avantajele unei reศele de apeduct funcศionale:ย s-au รฎmbunฤtฤศit condiศiile de igienฤ, iar munca รฎn gospodฤrii a devenit mai uศoarฤ. Multe familii ศi-au amenajat blocuri sanitare ศi au achiziศionat maศini de spฤlatโ, a declarat primarul comunei.
ย Valoarea finanศฤrii alocate din bugetul de stat, prin FNDRL, constituie ๐.๐๐๐.๐๐๐,๐๐ ๐ฅ๐๐ข.
ย Totodatฤ, รฎn comunฤ urmeazฤ sฤ fie implementat รฎncฤ un proiect, รฎn cadrul ๐๐ซ๐จ๐ ๐ซ๐๐ฆ๐ฎ๐ฅ๐ฎ๐ข โ๐๐ฎ๐ซ๐จ๐ฉ๐ ๐๐ฌ๐ญ๐ ๐๐ฉ๐ซ๐จ๐๐ฉ๐โ, care prevede betonareaย unei porศiuni de drum ce uneศte satul Mฤguraย cu Pietrosu. Acest drum face legฤtura cu magazinele din localitate, biserica ศi cimitirul, iar realizarea proiectului va rฤspunde unei alte doleanศeย a oamenilor din comunฤ.
ย Menศionฤm cฤ comuna Pietrosu, care include satele Pietrosu, Mฤgura ศi Mฤgura Nouฤ, are pesteย 620 deย locuitori,ย dintre care peste 160ย sunt copii.
ย Mai multe informaศii despre impactul proiectului, aflaศi de la oamenii din sat, รฎn filmul de mai jos.
ย








