Unul dintre proiectele recent finalizate este „Reconstrucția parcului orășenesc existent și amenajarea teritoriului adiacent acestuia din centrul orașului Tvardița, raionul Taraclia”, realizat în cadrul 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 „𝐒𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧”, 𝐞𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐚 𝐚 𝐈𝐈-𝐚.

 Lucrările au prevăzut reabilitarea capitală a parcului public și transformarea acestuia într-o zonă de agrement bine amenajată și dotată corespunzător.

Construit în anii ’60 ai secolului trecut, parcul ajunsese în ultimii ani într-o stare jalnică: aleile pietonale și băncile erau deteriorate, sistemul de iluminat — învechit, iar podețele — grav avariate.

Datorită acestui proiect, întreaga zonă a prins din nou viață: toate aleile pietonale au fost pavate, cele trei podețe — reabilitate, iar pe teritoriu au fost instalate bănci noi și urne pentru deșeuri. Totodată, pentru cei mici a fost construit un teren modern de joacă, iar întregul parc a fost dotat cu un sistem modern de iluminat.

 Pentru realizarea acestor lucrări, din bugetul de stat, prin intermediul Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), au fost alocați 𝟏.𝟓𝟎𝟕.𝟓𝟏𝟗,𝟕𝟎 𝐥𝐞𝐢.

 Totodată, din sursele proprii ale APL Tvardița, în prezent este în proces de reabilitare și havuzul din centrul parcului, care va deveni o atracție deosebită, în special pentru copii.

 Pentru sporirea siguranței locuitorilor și monitorizarea permanentă a spațiului public, primăria a instalat în parc 18 camere de supraveghere video.

  De infrastructura modernizată vor beneficia, pe lângă locuitorii și oaspeții orașului, și cele patru echipe sportive locale, care reunesc în prezent peste 70 de tineri pasionați de diverse genuri de sport.

 Un alt proiect important – „Construirea unei unități de catering ĂŽn Liceul Teoretic din orașul Tvardița” – a fost realizat anterior, ĂŽn cadrul 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 „𝐒𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧”, 𝐞𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐚 𝐈.

 Proiectul a prevăzut construirea pe teritoriul liceului a unei cantine moderne, complet echipate, care a fost racordată la rețelele de apă și canalizare și dotată cu sisteme de încălzire, ventilare, rețele electrice și corpuri de iluminat LED.

 În acest scop, Guvernul Republicii Moldova, din bugetul de stat, prin intermediul FNDRL, a alocat circa 𝟏𝟎 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢, iar Guvernul Bulgariei a susținut implementarea inițiativei cu o contribuție de aproximativ 𝟐,𝟓 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢.

 În cadrul noii unități de alimentație, toți cei 302 elevi ai liceului beneficiază zilnic de mese calde, pregătite în conformitate cu normele nutriționale adecvate vârstei.

 Potrivit primarului orașului Tvardița, Gheorghii Popov, cele două proiecte contribuie direct la îmbunătățirea condițiilor de trai și la dezvoltarea infrastructurii publice din localitate:

„Investițiile în construcția noii unități de catering înseamnă condiții mai bune pentru copii și pentru procesul educațional, oferindu-le totodată părinților siguranța că cei mici beneficiază de alimentație la timp și în condiții corespunzătoare. Astfel,  în cadrul acestei unități de alimentație, toți cei 302 elevi ai liceului beneficiază zilnic de mese calde, pregătite în conformitate cu normele nutriționale adecvate vârstei — fapt deosebit de important pentru menținerea sănătății lor și pentru o prezență deplină la ore.

Pentru orașul Tvardița, astfel de investiții reprezintă o garanție pentru viitor.

 În același timp, reconstrucția parcului oferă un spațiu modern și accesibil pentru odihnă, plimbări, socializare și desfășurarea activităților culturale, sportive și comunitare. Parcul, unul dintre simbolurile orașului, nu a beneficiat de lucrări majore de reabilitare de zeci de ani, din cauza resurselor financiare limitate ale bugetului local. Astăzi, acesta își recapătă treptat rolul de spațiu public care aduce împreună comunitatea și reunește generații diferite.

Cele două proiecte demonstrează în mod clar beneficiile concrete ale programelor guvernamentale pentru locuitorii comunităților. Datorită sprijinului acordat de Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova și Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală, precum și contribuției partenerilor de dezvoltare, inclusiv a Guvernului Bulgariei, orașul Tvardița a avut posibilitatea să dezvolte în mod consecvent infrastructura educațională și comunitară, să sporească atractivitatea orașului și să creeze condiții pentru un viitor durabil.

Suntem recunoscători tuturor pentru încredere, pentru atenția acordată necesităților comunităților locale și pentru sprijinul real oferit, care contribuie la transformarea inițiativelor importante în rezultate concrete pentru oameni”, a mai declarat primarul.

Menționăm că, orașul Tvardița, din raionul Taraclia, are peste 𝟒.𝟐𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢, dintre care aproximativ 𝟓𝟓𝟎 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢.

𝐌𝐞𝐫𝐠𝐞𝐦 𝐢̂𝐧𝐚𝐢𝐧𝐭𝐞: 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢𝐦 𝐢̂𝐧 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐟𝐢𝐞𝐜𝐚̆𝐫𝐞𝐢 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐭̦𝐚𝐫𝐚̆!