
Guvernul continuă să investească în modernizarea infrastructurii locale și îmbunătățirea serviciilor publice prin programele naționale „Satul European”, ediția a II-a, și „Europa este aproape.
În luna iulie, din bugetul de stat, prin intermediul Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), au fost alocate 109.350.804,59 de lei pentru realizarea lucrărilor în cadrul a 92 de proiecte de dezvoltare locală. Dintre acestea, 43 de proiecte sunt implementate prin Programul Național „Satul European”, ediția a II-a, iar alte 49 de proiecte — prin Programul „Europa este aproape”.
Astfel, pentru proiectele realizate în cadrul Programului Național „Satul European”, ediția a II-a, au fost alocate 40. 331. 165,08 de lei, iar pentru cele implementate prin Programul „Europa este aproape” — 69. 019. 639,51 de lei.
Intervențiile din luna iulie acoperă un spectru larg de necesități ale comunităților locale și contribuie la dezvoltarea infrastructurii publice în 91 de localități din țară. Lucrările vizează extinderea și modernizarea rețelelor de apeduct și canalizare, renovarea și eficientizarea clădirilor publice, creșterea eficienței energetice, extinderea iluminatului public stradal și reabilitarea drumurilor locale, cât și a căilor de acces.
Totodată, pe parcursul lunii iulie au fost finalizate 59 de proiecte: 18— în cadrul Programului Național „Satul European”, ediția a II-a, și 41 — prin Programul „Europa este aproape”.
Programul Național „Satul European”, ediția a II-a — proiecte finalizate în luna iulie
Cele 18 proiecte finalizate în luna iulie, prin Programul Național „Satul European”, ediția a II-a, au adus îmbunătățiri importante în mai multe localități din raioanele Cantemir, Soroca, Ștefan Vodă, Briceni, Șoldănești, Fălești, Sîngerei, Taraclia, Strășeni, Ialoveni și municipiul Chișinău.
Datorită acestor intervenții, comunitățile beneficiază de infrastructură edilitară modernizată, servicii publice mai accesibile, instituții publice reabilitate, măsuri pentru reducerea consumului de energie și spații publice adaptate necesităților copiilor, tinerilor, familiilor și întregii comunități.
- Construcția sistemului de alimentare cu apă în satul Cîrpești, raionul Cantemir
Finanțare din FNDRL: 6.716.192,13 lei, contribuția APL: 1.020. 051,55 lei;
Rezultate: construite 18,9 km de rețele de apeduct și 420 bransamente, au fost montate 2 castele de apă și conectate la sonda existentă;
Beneficiari: 600 de gospodării, în care locuiesc 1.309 persoane, 5 instituții publice și sociale și 4 agenți economici.
- Construcția unei fântâni arteziene, a două turnuri de apă și a rețelelor de distribuție în s. Cociulia, r-nul Cantemir
Finanțare din FNDRL: 4. 726. 681,00 lei;
Rezultate: construite 1,5 km de rețele de apeduct, 2 turnuri de apă, o fîntînă arteziană și instalate 500 de contoare de apă;
Beneficiari: 645 de gospodării, în care locuiesc 3.425 de persoane, 9 instituții publice și sociale, 9 agenți economici.
- Reconstrucția acoperișului blocului alimentar al grădiniței din s. Enichioi, r-nul Cantemir
Finanțare din FNDRL: 684. 356,11 lei, contribuția APL: 1. 054,04 lei;
Rezultate: a fost reconstruit acoperișul blocului alimentar al grădiniței;
Beneficiari: 72 de copii și 20 de angajați ai grădiniței.
- Reabilitarea sondei arteziene și construcția unui turn de apă și a rețelei exterioare de alimentare cu apă în s. Coteala, r-nul Briceni
Finanțare din FNDRL: 7. 192. 130,89 lei;
Rezultate: au fost construite 10,8 km de rețele de apeduct , montat un castel de apă, reabilitată sonda arteziană existentă, realizate 5 branșamente pentru instituțiile publice;
Beneficiari: 1.105 locuitori, 6 instituții publice și sociale, 12 agenți economici.
- Construcția rețelelor publice locale de apeduct a s. Cușmirca, r-nul Șoldănești, etapa I
Finanțare din FNDRL: 8. 831. 480,22 lei;
Rezultate: au fost construite/extinse 14,002 km rețele de apeduct, a fost montat un turn de apă, construită și montată o stație de dezinfectare a apei cu hipoclorit de sodium, forată o sondă arteziană și montată o stație de pompare;
Beneficiari: 427 de gospodării , în care locuiesc 1.050 persoane din totalul de 2.034 de locuitori, precum și 5 agenți economici, 7 instituții publice .
- Extinderea rețelei de canalizare în Salcia, r-nul Șoldănești
Finanțare din FNDRL: 5. 416. 460,30 lei;
Rezultate: au fost construite 4,73 km de rețele de canalizare și o stație de pompare a apelor uzate;
Beneficiari: 350 gospodării, în care locuiesc 1.031 locuitori, 5 instituții publice și sociale, 3 agenți economici.
- Construcția rețelei de apeduct din s. Vadul‑Rașcov, r-nul Șoldănești
Finanțare din FNDRL: 5. 756. 297,77 lei;
Rezultate: au fost construite 14,3 km de rețele de apeduct și a fost montat un turn de apă cu V=50m3;
Beneficiari: 366 gospodării, 1. 375 de locuitori, 6 instituții publice și sociale și 4 agenți economici.
- Instalarea iluminatului public solar în s.Trebisăuți, r-nul Briceni
Finanțare din FNDRL: 2.592. 703,90 lei;
Rezultate: au fost instalate 160 de corpuri de iluminat fotovoltaice și 160 piloni;
Beneficiari: 1. 848 de locuitori, instituțiile publice și agenții economici din localitate.
- Construcția a două terenuri sportive multifuncționale în satele Bălășești și Sloveanca, com. Bălășești, r-nul Sîngerei
Finanțare din FNDRL: 2. 346. 264,74 lei;
Rezultate: au fost construite și amenajate 2 terenuri sportive multifuncționale;
Beneficiari: 1.917 locuitori, inclusiv 176 de elevi și 21 de cadre didactice ale gimnaziului Bălășești.
- Dezvoltarea infrastructurii serviciilor publice rurale din s. Mileștii Mici, r-nul Ialoveni, prin construcția unei stații de epurare pentru localitate
Finanțare din FNDRL: 9. 004. 713,67 lei, contribuția APL: 1. 051. 736,74 lei;
Rezultate: au fost construiți 0,34 km de rețele de canalizare și o stație de epurare a apelor uzate;
Beneficiari: 3.000 locuitori, 5 instituții publice și sociale și 15 agenți economici.
- Extinderea rețelelor de apeduct și canalizare în s. Lozova, r- nul Strășeni
Finanțare din FNDRL: 5. 306. 627,75 lei, contribuția APL: 1. 292,39 lei;
Rezultate: au fost construite 9.13 km de rețele de apeduct;
Beneficiari: 500 de gospodării , în care locuiesc 1.500 de persoane, 8 instituții publice și sociale, și 35 de agenți economici.
- Reabilitarea sondei arteziene și construcția unui castel de apă în s. Ștefănești, r-nul Ștefan Vodă
Finanțare din FNDRL: 1. 529. 400,00 lei;
Rezultate: a fost montat un castel de de apă și reabilitată sonda arteziană existentă;
Beneficiari: 341 de gospodării, 866 de locuitori, 6 instituții publice și 18 agenți economici.
- Reconstrucția acoperișurilor blocurilor gradiniței-creșă și instalarea sistemului fotovoltaic în orașul Vatra, mun. Chișinău
Finanțare din FNDRL: 2. 920. 820,23 lei, contribuția APL: 515. 438,87 lei;
Rezultate: clădirea grădiniței a fost reabilitată prin măsuri de eficiență energetică;
Beneficiari: 170 de copii, 40 de angajați ai grădiniței și 170 de familii.
- Alimentarea cu apă, evacuarea și epurarea apelor uzate în Corten, r-nul Taraclia – rețele de apă potabilă, etapa a II-a
Finanțare din FNDRL: 6. 409. 713,10 lei
Rezultate: au fost construiți 6.123 km de rețele de apeduct, montat un turn de apă, instalate 2 stații de dezinfectare a apei cu hipoclorit de sodium și au fost realizate 142 de branșamente la sistemul de apeduct ;
Beneficiari: 538 de gospodării, 4 instituții publice și sociale și 13 agenți economici.
- Modernizarea și reabilitarea clădirii primăriei comunei Ișcălău, s. Ișcălău, r-nul Fălești
Finanțare din FNDRL: 1. 441. 485,10 lei;
Rezultate: clădirea primăriei a fost reabilitată prin măsuri de eficiență energetică;
Beneficiari direcți: 12 angajați ai primăriei, 2..317 locuitori, 13 instituții publice și sociale și 15 agenți economici.
- Termoizolarea și renovarea fațadei Casei de cultură „Dumitru Blajinu” din s. Pererîta, r-nul Briceni
Finanțare din FNDRL: 1. 958. 187,00 lei;
Rezultate: Casa de cultură a fost renovată prin măsuri de eficiență energetică;
Beneficiari: 1.601 locuitori , inclusiv 7 angajați ai Casei de cultură , membri a 3 colective artistice, 100 de elevi și 65 de copii
- Implementarea măsurilor de eficiență energetică la Casa de cultură din comuna Congazcicul de Sus, UTA Găgăuzia, etapa I
Finanțare din FNDRL: 1. 000. 000,00 lei, contribuția APL: 401. 014,79 lei;
Rezultate: Casa de cultură a fost reabilitată prin măsuri de eficiență energetică;
Beneficiari direcți: 13 angajați ai Casei de cultură și 137 de copii, tineri și adulți, membri ai școlii de muzică, ai secției de tenis și ai cercurilor de artizanat.
- Construcția unei sonde arteziene în com. Dobrușa, r-nul Șoldănești
Finanțare din FNDRL: 1. 817. 151,85 lei;
Rezultate: a fost construită o sondă arteziană, o rețea de aducțiune pentru racordarea la rețeaua existentă de transportare a apei și rețelele electrice de alimentare;
Beneficiari: 368 de consumatori casnici, 100 de gospodării și 5 instituții publice.
Programul „Europa este aproape” — proiecte finalizate în luna iulie
În luna iulie, prin Programul Guvernului „Europa este aproape”, au fost finalizate 41 de proiecte de reabilitare și modernizare a drumurilor locale în raioanele: Florești, Soroca, Criuleni, Ialoveni, Șoldănești, Cimișlia, Cantemir, Leova, Strășeni, Orhei, Edineț, Anenii Noi, Ștefan Vodă, Edineț, Rîșcani, Hîncești, Basarabeasca, Briceni, municipiile Bălți și Chișinău.
Lucrările realizate contribuie la îmbunătățirea accesului către gospodării, instituții publice și agenți economici, la creșterea siguranței în trafic și la sporirea mobilității locuitorilor. Prin modernizarea acestor drumuri, comunitățile beneficiază de legături mai bune între localități, de condiții mai confortabile de deplasare și de un sprijin concret pentru dezvoltarea locală.
- Lucrări de întreținere periodică a străzilor din s. Scumpia, r-nul Fălești
Finanțare din FNDRL: 4. 488. 280,41lei;
Rezultate: a fost reparat capital și modernizat un tronson de 1,09 km de drum local , iar 0,085 km de trotuar au fost modernizați;
Beneficiari ai infrastructurii reabilitate: 3.279 de locuitori și 6 instituții publice.
- Reabilitarea străzii Școlii din s. Schineni, r-nul Soroca
Finanțare din FNDRL: 1. 886. 329,06 lei, contribuția APL: 47. 773,37 lei;
Rezultate: au fost reabilitați 0,279 km de drum local și 0,242 km de căi de acces către instituțiile publice;
Beneficiari: 1.172 de locuitori și 2 instituții publice.
- Reparația capitală a unui sector al străzii Ștefan cel Mare și a unor sectoare ale străzilor Viilor, V. Dragancea, 1 Mai, 31 August, Alecu Russo și Mihai Eminescu din comuna Sipoteni, r-nul Călărași
Finanțare din FNDRL: 8. 559. 137,61 lei, contribuția APL: 951. 370,26 lei;
Rezultate: au fost reparați capital și modernizați 1,18 km de drum local;
Beneficiari ai infrastructurii reabilitate: 6.845 de locuitori.
- Construcția unui sector de drum între străzile Independenței și Izvoarelor din Zăicana, r-nul Criuleni
Finanțare din FNDRL: 2. 000. 000,00 lei, contribuția APL: 383. 932,32 lei;
Rezultate: au fost reparați capital și modernizați 0,370 km de drum și au fost amenajați 0,26 km de căi/platforme pietonale de acces către instituțiile publice;
Beneficiari ai infrastructurii reabilitate: 1.255 locuitori și 6 instituții publice.
- Implementarea proiectului „Construim Europa Acasă ” în com. Gangura, r-nul Ialoveni
Finanțare din FNDRL: 9. 000. 000,00 lei, contribuția APL: 2. 125. 578,11 lei;
Rezultate: au fost reparați capital 1,6 km de drum local;
Beneficiari: 2.100 de locuitori și 4 instituții publice.
- Reabilitarea străzii Mateevici din s. Alcedar, r-nul Șoldănești
Finanțare din FNDRL: 1. 868. 094,35 lei, contribuția APL: 34. 701,65 lei;
Rezultate: au fost reabilitați 0,48 km de drum local și 0,1 km de căi/platforme pietonale de acces către instituțiile publice;
Beneficiari: 900 de locuitori și o instituție publică.
- Lucrări de asfaltare a străzii Tineretului, pe sectorul cuprins între nr. 1 și 45, precum și a străzii de legătură dintre str. Tineretului nr. 45 și str. Bulgară nr. 48 din s. Valea Perjei, r-nul Cimişlia
Finanțare din FNDRL: 1. 815. 340,85 lei;
Rezultate: au fost reabilitați 0,6 km de drum local;
Beneficiari: 469 de locuitori și 4 instituții publice.
- Reparația drumului din intravilanul s. Cîrpești, r-nul Cantemir, care asigură accesul către Instituția Publică Grădinița de Copii
Finanțare din FNDRL: 2. 000. 000,00 lei, contribuția APL: 539. 142,14 lei;
Rezultate: au fost reabilitați 0,48 km de drum local și 0,2 km căi de acces către instituțiile publice;
Beneficiari: 1.226 de locuitori și 7 instituții publice.
- Lucrări de întreținere periodică a străzii La Poalele Țiglei din s. Văsieni, r-nul Ialoveni
Finanțare din FNDRL: 3. 091. 804,52 lei;
Rezultate: au fost reparați capital și modernizați 0,85 km de drum local;
Beneficiari: 2.457 de locuitori și 30 de instituții publice.
- Lucrări de asfaltare a unor sectoare de drum din comuna Vișniovca, r-nul Cantemir
Finanțare din FNDRL: 1. 372. 140,00 lei, contribuția APL: 16. 374,95 lei;
Rezultate: au fost reabilitați 0,3 km de drum local;
Beneficiari ai infrastructurii reabilitate: 1.437 de locuitori și 5 instituții publice.
- Reparația îmbrăcăminții rutiere pe str. Ștefan cel Mare din s. Ceadîr, r-nul Leova
Finanțare din FNDRL: 1. 955. 929,48 lei, contribuția APL: 14. 446,57 lei;
Rezultate: au fost reabilitați 0,55 km de drum local;
Beneficiari: 937 de locuitori și 4 instituții publice.
- Modernizarea drumului local din s. Frumoasa, r-nul Călărași
Finanțare din FNDRL: 1. 890, 628,97 lei, contribuția APL: 244. 032,10 lei;
Rezultate: au fost reabilitați 1,3 km de drum local;
Beneficiari: 505 locuitori și 5 instituții publice.
- Reparația căii de acces spre grădinița din s. Chioselia, raionul Cantemir
Finanțare din FNDRL: 1. 399. 548,97 lei;
Rezultate: au fost reabilitați 0,168 km (1.904 m²) de cale de acces către grădiniță;
Beneficiari: 1.486 de locuitori și o instituție publică.
- Reparația drumului L-439, de la traseul M1 până la accesul spre s. Cruglic, r-nul Criuleni, etapa a II-a
Finanțare din FNDRL: 7. 461. 678,06 lei, contribuția APL: 826 .330,23 lei;
Rezultate: a fost reparat capital și modernizat 1, 0 km de drum local;
Beneficiari: 1.807 locuitori și 12 instituții publice din 5 localități beneficiare de infrastructura reabilitată.
- Reparația și modernizarea parțială a drumului local de interes raional L-408 Codreanca–Onești, pe sectorul străzii 31 August 1989 din s. Onești, r-nul Strășeni
Finanțare din FNDRL: 1. 887. 881,85 lei, contribuția APL: 39. 677,34 lei;
Rezultate: au fost reabilitați 0,756 km de drum local de interes raional;
Beneficiari: 623 de locuitori și 5 instituții publice.
- Reabilitarea străzii Frunze din com. Bubuieci, mun. Chișinău
Finanțare din FNDRL: 8. 849. 914,25 lei, contribuția APL: 2. 509. 597,85 lei;
Rezultate: au fost reabilitați 0,65 km de drum local și 0,65 km de căi/platforme pietonale de acces către instituțiile publice;
Beneficiari: 10.780 de locuitori și 6 instituții publice.
- Reparația unui sector al drumului central din Dolna, r-nul Strășeni
Finanțare din FNDRL: 1. 046. 050,18 lei, contribuția APL: 6. 120,00 lei;
Rezultate: au fost reabilitați 0,360 km de drum local și 0,360 km de căi/platforme pietonale de acces către instituțiile publice;
Beneficiari: 1.104 locuitori și 5 instituții publice.
- Reparația drumului L-408 Codreanca–Onești, pe sectorul km 1,765–6,0, și a drumului L-438 de acces spre s. Țigănești, r-nul Strășeni
Finanțare din FNDRL: 1. 971. 568,49 lei, contribuția APL : 91. 927,69 lei;
Rezultate: au fost reparați capital 0,3 km de drum local de interes raional și 0,3 km căi de acces către instituțiile publice;
Beneficiari: 1.423 de locuitori și 8 instituții publice.
- Construcția unui sector al străzii Florilor din Dobrogea, or. Sîngera, mun.Chișinău
Finanțare din FNDRL: 3. 270. 271,06 lei;
Rezultate: au fost reparați capital și modernizați 0,57 km de drum local;
Beneficiari: 9.167 de locuitori și 3 instituții publice.
- Lucrări de întreținere periodică a străzii Alexandru cel Bun din s. Isacova, r-nul Orhei
Finanțare din FNDRL: 1. 813. 699,63 lei, contribuția APL: 86. 060,98 lei;
Rezultate: au fost reabilitați 0,62 km de drum local de interes raional;
Beneficiari: 1.075 de locuitori și 5 instituții publice, 2 localități beneficiare.
- Reparația capitală a străzii Culturii și a căii de acces către Centrul cultural din s. Fîntîna Albă, Parcova, r-nul Edineț
Finanțare din FNDRL: 2. 000. 000,00 lei, contribuția APL: 1. 408. 040,18 lei;
Rezultate: au fost reparați capital și modernizați 1 km de drum local și 0,1 km de cale de acces către instituțiile publice;
Beneficiari: 1.500 de locuitori și 12 instituții publice.
- Reparația unui sector al străzii Ștefan cel Mare și Sfânt din s. Delacău, r-nul Anenii Noi
Finanțare din FNDRL: 1. 772. 142,02 lei, contribuția APL: 196. 690,05 lei;
Rezultate: au fost reabilitați 0,8 km de drum local și 0,8 km de căi de acces către instituțiile publice;
Beneficiari: 1.160 de locuitori și 9 instituții publice.
- Reabilitarea unui sector al străzii Independenței din satul Antonești, aferent drumului local de interes raional L591 R30 – Antonești – Carahasani, r-nul Ștefan Vodă
Finanțare din FNDRL: 3. 081. 722,82 lei;
Rezultate: au fost reabilitați 1,1 km de drum local de interes raional;
Beneficiari: 1.647 de locuitori și 7 instituții publice.
- Reabilitarea infrastructurii rutiere locale prin înlocuirea stratului de uzură pe străzile Ștefan cel Mare și Sfânt și Livezilor din s. Cobusca Nouă, r-nul Anenii Noi
Finanțare din FNDRL: 1. 840. 738,17 lei, contribuția ALP: 53. 564,34 lei;
Rezultate: au fost reparați capital și modernizați 1,567 km de drum local;
Beneficiari: 979 de locuitori și 4 instituții publice.
- Îmbunătățirea infrastructurii rutiere și a accesului public prin reabilitarea străzii Trandafirilor din s. Cuconeștii Noi, r-nul Edineț
Finanțare din FNDRL: 1. 836. 794,42 lei, contribuția APL: 81. 781,66 lei;
Rezultate: au fost reabilitați 0,615 km de drum local;
Beneficiari: 1.804 locuitori și 2 instituții publice.
- Reparația curentă , prin asfaltare, a drumurilor locale din Răcăria, r-nul Rîșcani
Finanțare din FNDRL: 1. 648. 398,29 lei, contribuția APL: 8. 357,21 lei;
Rezultate: au fost reabiltați 0,72 km de drum local;
Beneficiari: 1.325 de locuitori și 3 instituții publice.
- Lucrări de asfaltare a unui sector al străzii Ștefan cel Mare din s. Hiliuți, r-nul Rîșcani
Finanțare din FNDRL: 1. 833. 427,15 lei, contribuția APL: 51. 563,36 lei;
Rezultate: au fost reabilitați 0,514 km de drum local;
Beneficiari: 1.598 de locuitori și 5 instituții publice.
- Lucrări de întreținere periodică a străzii Ștefan cel Mare și Sfânt din s. Voinescu, r-nul Hîncești
Finanțare din FNDRL: 4. 768. 564,62 lei;
Rezultate: au fost reabilitați 1,08 km de drum local;
Beneficiari: 1.521 de locuitori și 10 instituții publice.
- Construirea unui trotuar pietonal pe strada Ștefan cel Mare din s. Elizaveta , mun. Bălți
Finanțare din FNDRL: 1. 320. 712,49 lei;
Rezultate: au fost reabiltați 1,2 km de căi de acces către instituțiile publice;
Beneficiari: 2.685 de locuitori și 4 instituții publice.
- Construcția unui sector al străzii Toma Ciorbă din s. Crocmaz, r-nul Ștefan Vodă
Finanțare din FNDRL: 4. 594. 800,42 lei, contribuția APL: 8. 347,58 lei;
Rezultate: au fost reparați capital și modernizați 0,501 km de drum local;
Beneficiari: 1.930 de locuitori și 7 instituții publice.
- Reabilitarea străzii Dacia din s. Țipala, r-nul Ialoveni
Finanțare din FNDRL: 4. 326. 285,20 lei, contribuția APL: 44. 564,64 lei;
Rezultate: au fost reabilitați 1,05 km de drum local;
Beneficiari: 3.200 de locuitori și 4 instituții publice.
- Reparația străzii Ștefan cel Mare din s. Covurlui, r-nul Leova
Finanțare din FNDRL: 2. 000. 000,00 lei, contribuția APL: 2. 075. 952,22 lei;
Rezultate: au fost reparați capital și modernizați 0,8 km de drum local;
Beneficiari: 1.600 de locuitori și 5 instituții publice.
- Reabilitarea și modernizarea străzii Mihail Frunze din s. Sadaclia, r-nul Basarabeasca
Finanțare din FNDRL: 4. 713. 930,90 lei;
Rezultate: a fost reparat capital și modernizat 1 km de drum local;
Beneficiari: 2.736 de locuitori și 7 instituții publice.
- Construirea unui trotuar pietonal pe strada Ștefan cel Mare din s. Elizaveta , mun. Bălți
Finanțare din FNDRL: 1. 320. 712,49 lei
Rezultate: au fost reabilitate 1,2 km de căi de acces către instituțiile publice;
Beneficiari : 2.685 de locuitori și 4 instituții publice.
- Lucrări de reparație a drumurilor din s. Corjeuți, r-nul Briceni
Finanțare din FNDRL: 7. 876. 354,93 lei, contribuția APL: 1. 138. 524,02 lei;
Rezultate: au fost reabilitați 2,01 km de drum local de interes regional;
Beneficiari: 7.515 locuitori și 6 instituții publice.
- Reparația capitală a unui sector al străzii Constantin Balaur din s. Vorniceni, r-nul Strășeni
Finanțare din FNDRL: 2. 239. 763,29 lei;
Rezultate: au fost reparați capital și modernizați 0,18 km de drum local și 0,18 km de căi de acces către instituțiile publice;
Beneficiari: 2.824 de locuitori și 5 instituții publice.
- Lucrări de reparație a drumului public de acces dintre satele Ivanovca Nouă și Bozieni, r-nul Hîncești
Finanțare din FNDRL: 2. 000. 000,00 lei, contribuția APL: 315. 011,48 lei;
Rezultate: au fost reabilitați 0,66 km de drum local și 0,6 km căi de acces;
Beneficiari ai infrastructurii reabilitate: 410 locuitori și 3 instituții publice.
- Reabilitarea căilor de acces către instituțiile publice din com. Burlănești, r-nul Edineț
Finanțare din FNDRL: 1. 695. 980,40 lei, contribuția APL: 87. 355,43 lei;
Rezultate: au fost reabilitați 0,982 km de drum local;
Beneficiari: 1.079 de locuitori și 7 instituții publice.
- Lucrări de asfaltare a unor sectoare de drum din s. Japca, r-nul Florești
Finanțare din FNDRL: 1 416 973,34 lei, contribuția APL: 40. 030,71 lei;
Rezultate:au fost reabilitați 0,5 km de drum local;
Beneficiari:1.570 de locuitori și 8 instituții publice.
- Reconstrucția și modernizarea străzii Ion Creangă din s. Cenac, r-nul Cimișlia
Finanțare din FNDRL: 1. 973. 101,09 lei;
Rezultate: au fost reabilitați 0,22 km de drum local și 0,22 km de căi/platforme pietonale de acces către instituțiile publice;
Beneficiari: 984 de locuitori și 6 instituții publice.
- Reparația drumurilor locale din s. Cernița, r-nul Florești
Finanțare din FNDRL: 1. 542. 700,34 lei;
Rezultate: au fost reabilitați 2.827 km de drum local în variantă albă;
Beneficiari: 707 locuitori și o instituție publica.
Date generale privind Programul Național „Satul European”, ediția a II-a, și Programul Guvernului „Europa este aproape”
În cadrul Programului Național „Satul European”, ediția a II-a, sunt implementate 887 de proiecte de dezvoltare locală.
Valoarea estimată a investițiilor alocate din bugetul de stat, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), depășește 2,584 miliarde de lei, iar contribuția autorităților publice locale și a partenerilor de dezvoltare constituie peste 545 de milioane de lei.
Investițiile realizate prin acest program sunt orientate spre modernizarea infrastructurii publice locale, extinderea și îmbunătățirea serviciilor publice, sporirea eficienței energetice și crearea unor condiții mai bune de trai pentru locuitorii comunităților beneficiare.
Totodată, prin Programul Guvernului „Europa este aproape” sunt finanțate 353 de proiecte de reabilitare și modernizare a drumurilor locale.
Pentru implementarea acestora sunt prevăzute investiții de circa 1,464 miliarde de lei, iar contribuția autorităților publice locale constituie aproximativ 162 de milioane de lei.
Astfel, prin realizarea acestor intervenții sunt îmbunătățite condițiile de deplasare a oamenilor, accesul către instituțiile publice, gospodării și agenți economici, precum și conectivitatea dintre localități, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă a comunităților din țară.























