Trei proiecte importante de dezvoltare locală, implementate în satul Clișova, raionul Orhei, prin Programele Naționale „Satul European” (edițiile I și II) și „Europa este aproape”, contribuie direct la modernizarea infrastructurii locale, îmbunătățirea accesului la servicii publice și creșterea calității vieții pentru sute de locuitori ai comunității.

Cel mai recent proiect finalizat – „Modernizarea străzii Independenței și a platformei pietonale de acces către instituțiile publice ale satului Clișova” – a vizat reabilitarea unui tronson de drum local și a fost implementat în perioada noiembrie 2025 – mai 2026, prin Programul „Europa este aproape”.

Lucrările au inclus reabilitarea capitală a circa 0,5 kilometri de drum local, amenajarea trotuarelor și a căilor pietonale de acces către instituțiile publice. Pentru realizarea proiectului, din bugetul de stat, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), au fost alocate aproximativ 2 milioane de lei.

Anterior, prin intermediul ediției I a Programului „Satul European”, în localitate a fost construit un Centru Comunitar Multifuncțional. Clădirea găzduiește primăria, Oficiul medicilor de familie, sectorul de poliție și serviciul comunal, dotate cu mobilier, tehnică și echipamente medicale.

În trecut, aceste instituții activau într-o clădire veche a fostei cârmuiri a colhozului, care nu mai corespundea standardelor actuale.

Prin implementarea acestui proiect au fost create condiții decente de muncă pentru cei 12 angajați. Totodată, centrul deservește aproximativ 1.000 de locuitori, dintre care circa 200 sunt copii, oferindu-le acces la servicii publice și medicale de calitate.

Pentru realizarea proiectului, Guvernul, prin FNDRL, a alocat peste 3,8 milioane de lei, iar APL Clișova, împreună cu Consiliul Raional Orhei, au contribuit cu aproximativ 930 de mii de lei.

În prezent, prin cea de-a doua ediție a Programului „Satul European”, în localitate este implementat un alt proiect important – „Construcția rețelelor de canalizare și a stației de epurare în satul Clișova, etapa I”.

Proiectul prevede construirea a 5,1 kilometri de rețele de canalizare și instalarea unei stații de epurare cu o capacitate de 50 m³ pe zi. Sistemul va asigura accesul la servicii moderne de canalizare pentru peste 300 de gospodării, precum și pentru instituțiile publice și trei agenți economici.

Valoarea investiției alocate de Guvern, prin FNDRL, constituie 10 milioane de lei, iar contribuția APL depășește 420 de mii de lei.

Primarul satului Clișova, Vladimir Rotaru, afirmă că aceste intervenții au schimbat radical aspectul și perspectivele localității:

„Odată cu realizarea acestor proiecte, satul nostru prinde viață, renaște și privește cu mai multă încredere spre viitor. După mai bine de 30 de ani în care copiii mergeau spre grădiniță sau gimnaziu pe un drum deteriorat, astăzi ei circulă pe trotuare moderne și sigure, indiferent de vreme.

Noua infrastructură rutieră facilitează accesul către instituțiile publice, inclusiv către primărie, căminul cultural, Oficiul medicilor de familie și magazinele din zonă. Totodată, au fost amenajate parcări, instalate semne și marcaje rutiere, ceea ce a sporit considerabil siguranța pietonilor.”

Primarul a subliniat și impactul major al Centrului Comunitar Multifuncțional asupra calității serviciilor publice și medicale din localitate:

„În trecut, oamenii erau nevoiți să meargă la Ciocâlteni sau la Orhei pentru diverse proceduri medicale, ceea ce însemna timp și cheltuieli suplimentare. Acum, multe dintre aceste servicii sunt disponibile chiar în sat.

Totodată, proiectul de canalizare aflat în implementare reprezintă un vis al comunității. Vom avea, în sfârșit, un sistem centralizat de canalizare, pe care locuitorii și l-au dorit de mulți ani. Oamenii vor avea acces la condiții moderne de igienă și confort, similare celor din mediul urban.

Aceasta este doar prima etapă, care va acoperi aproximativ 70% dintre gospodării și toate instituțiile publice.

Abia așteptăm o nouă ediție a Programului «Satul European», pentru a depune un nou proiect destinat extinderii rețelelor, astfel încât să asigurăm un mediu curat și confortabil pentru fiecare locuitor al satului și, totodată, să protejăm mediul înconjurător.

Suntem recunoscători Guvernului, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, administrației publice raionale și specialiștilor ONDRL pentru sprijinul oferit în implementarea acestor proiecte”, a declarat primarul.

Menționăm că, până în prezent, prin edițiile I și II ale Programului Național „Satul European”, au fost implementate 217 proiecte de construcție a rețelelor de apă și canalizare în localitățile din Republica Moldova. Totodată, prin Programul „Europa este aproape” au fost reabilitate deja 72 de drumuri locale.

În urma implementării celor 289 de proiecte, peste 523 de mii de cetățeni din țară beneficiază de condiții de trai îmbunătățite și de acces sporit la infrastructură și servicii publice moderne.