Proiectul intitulat âReconstrucÈia acoperiÈului clÄdirii Centrului Social Sportiv din satul Dezghingeaâ a prevÄzut schimbarea acoperiÈului, termoizolarea pereÈilor Èi înlocuirea tâmplÄriei, ceea ce a permis stoparea degradÄrii acestui edificiu public. Potrivit primarului Vasilii Kapsamun, aceastÄ reconstrucÈie nu doar îmbunÄtÄÈeÈte infrastructura localÄ, dar creeazÄ Èi noi oportunitÄÈi pentru tineretul din sat, contribuind astfel la dezvoltarea sportului Èi a activitÄÈilor sociale din comunitate.
 âDin anul 2006, aceastÄ clÄdire nu mai fusese utilizatÄ, fiind lÄsatÄ Ã®n paraginÄ. Din pÄcate, aproape întregul acoperiÈ se deteriorase, iar pe acesta creÈteau deja copaci de peste patru metri. ÃmpreunÄ cu localnicii, am decis sÄ depunem un proiect la Programul âSatul Europeanâ. Èi iatÄ, graÈie acestuia, am reuÈit sÄ schimbÄm acoperiÈul Èi sÄ efectuÄm reparaÈii capitale la anvelopa clÄdirii, ceea ce ne va permite, pe viitor, intervenÈiile necesare Èi în interior, astfel încât sÄ putem utiliza edificiul pentru comunitate. OdatÄ cu salvarea clÄdirii, vom pÄstra Èi istoria satului nostru. Aici, pe vremuri, a activat Ècoala veche, frecventatÄ de peste 300 de copii, iar ulterior aceÈtia au trecut sÄ Ã®nveÈe într-un edificiu nou, lÄsând încÄperea nefolositÄ. Pentru a nu pierde acest edificiu, ne-am gândit sÄ-l transformÄm într-un Complex Sportiv, mai ales cÄ avem sportivi în localitate care duc faima nu doar a satului Dezghingea, ci Èi a Republicii Moldova, departe de hotarele eiâ, mai spune primarul.
Ãn prezent, în clÄdirea actualului Complex Sportiv funcÈioneazÄ deja o secÈie de lupte libere, cu peste 60 de copii, Èi o secÈie de dansuri populare, la care participÄ alÈi aproximativ 50 de copii din localitate. TotodatÄ, administraÈia localÄ a amenajat bÄi Èi vestiare, asigurând condiÈii optime pentru cei care se antreneazÄ Ã®n acest edificiu.
âÃn acest an, eleva clasei a VII-a, Irina Terzi, care se antreneazÄ aici, a câÈtigat Campionatul Republicii Moldova la lupte libere Èi a participat la Campionatul European din Grecia, unde a obÈinut locul 2 Èi medalia de argint. Ãn acelaÈi timp, ansamblul nostru de dansuri populare participÄ la diverse concursuri raionale Èi regionale, reprezentând cu mândrie localitatea Èi întorcându-se de fiecare datÄ cu diplome Èi medalii. Pe lângÄ cei peste 100 de copii care se bucurÄ de infrastructura reabilitatÄ, am creat Èi locuri de muncÄ noi pentru câÈiva antrenori, iar adulÈii, inclusiv pensionarii, au posibilitatea de a veni aici pentru antrenamente. Ãn total, 45 de adulÈi frecventeazÄ sala de forÈÄ, dintre care 15 sunt pensionari.
 Suntem recunoscÄtori Guvernului Èi specialiÈtilor de la Oficiul NaÈional de Dezvoltare RegionalÄ Èi LocalÄ pentru ajutorul acordat, astfel încât copiii noÈtri pot beneficia de oportunitatea de a-Èi dezvolta abilitÄÈile în domeniul sportului. Ãn interiorul clÄdirii mai avem multe de fÄcut pentru a îmbunÄtÄÈi calitatea serviciilor oferite, dar suntem încrezÄtori cÄ, împreunÄ, vom reuÈiâ, a adÄugat primarul.
 ððð¥ðšðð«ðð ð©ð«ðšð¢ðððð®ð¥ð®ð¢ ð¢ðŠð©ð¥ððŠðð§ððð ð¥ð ððð³ð ð¡ð¢ð§ð ðð ðð¬ðð ðð ð©ðð¬ðð ðð«ðð¢ ðŠð¢ð¥ð¢ðšðð§ð ðð ð¥ðð¢. ððð¬ð®ð«ð¬ðð¥ð ðð¢ð§ðð§ðð¢ðð«ð ðð® ððšð¬ð ðð¥ðšðððð ðð ðð®ð¯ðð«ð§ð®ð¥ ððð©ð®ðð¥ð¢ðð¢ð¢ ððšð¥ððšð¯ð, ð©ð«ð¢ð§ ð ðšð§ðð®ð¥ ðððÌŠð¢ðšð§ðð¥ ð©ðð§ðð«ð® ððð³ð¯ðšð¥ððð«ð ððð ð¢ðšð§ðð¥ðÌ ð¬ÌŠð¢ ððšððð¥ðÌ.
ðÌðŠð©ð«ðð®ð§ðÌ ð¢ð§ð¯ðð¬ðð¢ðŠ ð¢Ìð§ ð¯ð¢ð¢ððšð«ð®ð¥ ððšð©ð¢ð¢ð¥ðšð« ð§ðšð¬ÌŠðð«ð¢!
Â
#MinisterulInfrastructuriiÈiDezvoltÄriiRegionale
#ProgramulSatulEuropean #ProiectLocal #EdificiulRenovat #ComplexSportiv #CondiÈiipentruCopii #OportunitÄÈipentruSport #InvestiÈiePublicÄ #Dezghingea #UTAGÄgÄuzia




























