Comuna Găvănoasa continuă să se dezvolte prin investiții de la stat, care aduc rezultate vizibile pentru locuitori. În ultimii ani, aici au fost realizate două proiecte majore – în domeniile educației și culturii – prin Programele Naționale „Satul European” (ediția I) și „Satul European Expres”, iar un al treilea proiect, dedicat producerii energiei verzi, se află în plină implementare în cadrul Programului „Satul European” (ediția II).

Datorită acestor inițiative, Găvănoasa devine o localitate mai modernă, cu o infrastructură educațională de calitate, un spațiu cultural reînviat prin Muzeul Satului și o perspectivă durabilă pentru viitor, odată cu punerea în funcțiune a centralei electrice fotovoltaice.

Educație de calitate și condiții moderne pentru copii

Prin proiectul „Dotarea cu echipamente, utilaje și mobilier a instituției educaționale”, implementat în cadrul ediției I a Programului „Satul European”, gimnaziul-grădiniță „Igor Crețu” din satul Găvănoasa a fost complet transformat într-o instituție educațională modernă, sigură și atractivă pentru copii.

În cadrul acestei instituții sunt educați copiii de la vârsta de 2 până la 7 ani (în grădiniță) și cei de la 7 până la 15 ani (în gimnaziu).

Proiectul a prevăzut dotarea instituției – care include atât grădinița, cât și gimnaziul – cu echipamente TIC performante, mobilier nou și utilaje moderne. Au fost create, de asemenea, șase laboratoare SMART digitalizate, printre care:

un laborator de chimie și biologie;

un atelier de culinărie;

un atelier de croitorie și broderie;

un atelier de cusut;

un centru de resurse pentru educație incluzivă (CREI), dezvoltat pentru copiii cu cerințe educaționale speciale.

Copiii beneficiază, totodată, de trei terenuri moderne de joacă, o sală de sport echipată și o sală de festivități dotată cu mobilier, echipamente audio și instrumente muzicale. Instituția a fost dotată și cu un sistem de supraveghere video.

Prin acest proiect, peste 200 de copii (70 la grădiniță și peste 130 la gimnaziu) și 38 de angajați beneficiază zilnic de condiții moderne de studiu și activitate. De aceste oportunități se bucură locuitorii celor trei localități componente ale comunei Găvănoasa: Găvănoasa, Nicolaevca și Vladimirovca.

Pentru realizarea proiectului, din bugetul de stat, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), au fost alocate peste 4 milioane de lei.

Cultură și tradiție – identitatea localității păstrată prin „Muzeul Satului”

Un alt proiect important, implementat prin Programul „Satul European Expres”, a vizat crearea unui Muzeu al Satului în localitatea Găvănoasa, cu scopul de a promova tradițiile, obiceiurile și patrimoniul cultural local.

Conform proiectului, a fost reparat și amenajat un spațiu de 83 m², dotat corespunzător pentru expunerea obiectelor de patrimoniu și organizarea activităților culturale ale comunei. De acest proiect vor beneficia toți locuitorii comunei, inclusiv copiii, precum și oaspeții și vizitatorii zonei.

Valoarea totală a investiției este de aproximativ 426 mii de lei, bani alocați din bugetul de stat prin FNDRL.

Energie verde pentru o comunitate durabilă

În prezent, în comuna Găvănoasa se află în plin proces de implementare un alt proiect important – „Crearea unei centrale electrice fotovoltaice cu capacitatea de 200 kW” –, realizat prin ediția a II-a a Programului „Satul European”.

Centrala fotovoltaică va asigura cu energie verde două instituții publice: Primăria și Casa de Cultură. Totodată, de energia produsă va beneficia și sistemul de iluminat public al comunei. Astfel, vor fi reduse semnificativ cheltuielile din bugetul local și, în același timp, punerea în funcțiune a centralei va contribui la protecția mediului.

De noua infrastructură energetică vor beneficia indirect și cei 20 de agenți economici din comună, precum și angajații celorlalte instituții publice locale.

Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 2,2 milioane de lei, bani alocați de Guvernul Republicii Moldova prin FNDRL, iar contribuția autorităților publice locale constituie circa 200 de mii de lei.

„Prin implementarea acestor trei proiecte – educațional, energetic și cultural – comuna Găvănoasa demonstrează că investițiile realizate prin Programele Naționale „Satul European” și „Satul European Expres” aduc schimbări reale și durabile în viața oamenilor din mediul rural.

Suntem recunoscători Guvernului Republicii Moldova pentru sprijinul acordat, precum și tuturor celor care ne-au ghidat și ne-au fost alături la fiecare etapă de implementare. Împreună demonstrăm că, atunci când există dorință, muncă și colaborare, satele Moldovei pot deveni exemple de Dezvoltare durabilă și de trai decent pentru fiecare locuitor”, a menționat primarul Vadim Ivanov.

În prezent, în comuna Găvănoasa, care include localitățile Găvănoasa, Nicolaevca și Vladimirovca, locuiesc peste 2.100 de persoane, dintre care peste 300 sunt copii.

Pentru a descoperi schimbările vizibile din comuna Găvănoasa, vă invităm să vizionați filmulețul de mai jos.

 #MoldovaPoate – Construim, pas cu pas, un viitor mai bun pentru fiecare locuitor!