
Comuna AlexÄndreÈti din raionul RîÈcani înregistreazÄ o nouÄ etapÄ Ã®n dezvoltarea localÄ, odatÄ cu finalizarea proiectului âReconstrucÈia Centrului social-cultural în satul AlexandreÈtiâ, implementat în cadrul ðð«ðšð ð«ððŠð®ð¥ð®ð¢ ðððÌŠð¢ðšð§ðð¥ âðððð®ð¥ ðð®ð«ðšð©ððð§â, ððð¢ðÌŠð¢ð ð ðð-ð. AceastÄ realizare oferÄ comunitÄÈii un spaÈiu modern destinat activitÄÈilor culturale, educaÈionale Èi sociale, contribuind la consolidarea vieÈii comunitare Èi la crearea unor noi oportunitÄÈi pentru copii, tineri Èi adulÈi.
Proiectul a prevÄzut construcÈia de la zero a unei clÄdiri cu un nivel, care include o salÄ de festivitÄÈi dotatÄ cu scenÄ Èi douÄ cabinete tehnice destinate desfÄÈurÄrii activitÄÈilor extracurriculare Èi culturale.
Ãn acest scop, Guvernul, prin intermediul Fondului NaÈional pentru Dezvoltare RegionalÄ Èi LocalÄ (FNDRL), a alocat ð ðŠð¢ð¥ð¢ðšð§ ðð ð¥ðð¢, iar administraÈia publicÄ localÄ a contribuit cu peste ð,ð ðŠð¢ð¥ð¢ðšðð§ð ðð ð¥ðð¢.
 Noul Centru va deveni principalul punct de întâlnire al comunitÄÈii, gÄzduind evenimente culturale, sÄrbÄtori locale, activitÄÈi educative Èi recreative. Beneficiarii direcÈi vor fi copiii care frecventeazÄ ansamblul coral. Tot aici urmeazÄ sÄ fie deschise noi cercuri pe interese, inclusiv cursuri de dans, croÈetat, Èesut Èi alte activitÄÈi menite sÄ promoveze valorile culturale Èi tradiÈiile locale.
Potrivit primarului comunei AlexÄndreÈti, Constantin LaÈcu, acest proiect reprezintÄ una dintre cele mai mari realizÄri pentru comunitate din ultimii ani, deoarece se investeÈte nu doar în infrastructurÄ, ci Èi în oameni, în coeziunea comunitÄÈii Èi în viitorul comunei:
âTimp de mulÈi ani, locuitorii nu au dispus de o casÄ de culturÄ care sÄ ofere condiÈii adecvate pentru organizarea activitÄÈilor culturale, educative Èi comunitare. AstÄzi, avem un spaÈiu modern care rÄspunde nevoilor tuturor generaÈiilor.
Acest Centru va contribui la atragerea copiilor Èi tinerilor în activitÄÈi culturale Èi creative, oferindu-le oportunitÄÈi de dezvoltare chiar în comuna lor. Ãn acelaÈi timp, va deveni un loc de întâlnire pentru toÈi locuitorii, unde vor putea participa la spectacole, concerte, expoziÈii, ÈezÄtori Èi alte evenimente care consolideazÄ comunitatea Èi un în valoare identitatea localÄ.
Ne dorim ca aici sÄ fie transmise mai departe tradiÈiile Èi meÈteÈugurile specifice zonei. Senioarele din localitate vor avea posibilitatea sÄ Ã®mpÄrtÄÈeascÄ generaÈiilor tinere cunoÈtinÈele Èi experienÈa lor în domenii precum Èesutul Èi croÈetatul, contribuind astfel la pÄstrarea patrimoniului cultural localâ, a menÈionat primarul.
Anterior, prin ðð«ðšð ð«ððŠð®ð¥ ðððÌŠð¢ðšð§ðð¥ âðððð®ð¥ ðð®ð«ðšð©ððð§ ðð±ð©ð«ðð¬â, în comuna AlexÄndreÈti a fost implementat un alt proiect important â âIluminatul public pentru siguranÈa Èi confortul comunitÄÈiiâ.
Ãn cadrul acestuia au fost construite reÈele noi de iluminat public cu o lungime totalÄ de 1,15 kilometri, au fost instalate 95 de corpuri de iluminat LED eficiente energetic Èi au fost montaÈi piloni noi în satele AlexÄndreÈti, CucuieÈii Noi, CucuieÈii Vechi Èi IvÄneÈti. Ãn urma implementÄrii proiectului, gradul de acoperire cu iluminat stradal al strÄzilor Èi spaÈiilor publice din cele patru localitÄÈi a crescut de la aproximativ 40% la 80%, oferind locuitorilor acces la o infrastructurÄ modernÄ Èi eficientÄ energetic.
 Beneficiari direcÈi sunt toÈi locuitorii comunei, inclusiv agenÈii economici care activeazÄ Ã®n zonÄ, precum Èi persoanele care tranziteazÄ localitÄÈile respective.
 Pentru implementarea proiectului, din bugetul de stat, prin FNDRL, au fost alocaÈi peste ððð ðð ðŠð¢ð¢ ðð ð¥ðð¢.
âModernizarea sistemului de iluminat stradal a avut un impact direct asupra siguranÈei Èi confortului cetÄÈenilor. StrÄzile iluminate oferÄ condiÈii mai bune de deplasare atât pentru pietoni, cât Èi pentru conducÄtorii auto, iar sentimentul de securitate al locuitorilor a crescut considerabil.
Ãn ultimii ani, dupÄ extinderea Èi modernizarea reÈelelor de iluminat public, am observat o diminuare semnificativÄ a incidentelor Èi a riscurilor asociate circulaÈiei pe timp de noapte. De asemenea, accesul cÄtre instituÈiile publice a devenit mai sigur Èi mai comod pentru localnici.
Pe segmentul iluminat se aflÄ nouÄ instituÈii importante pentru comunitate, inclusiv grÄdiniÈa, Ècoala, punctul medical, biblioteca publicÄ, primÄria Èi noul Centru social-cultural. Astfel, intervenÈia contribuie zilnic la îmbunÄtÄÈirea calitÄÈii vieÈii pentru întreaga populaÈie.
 Suntem recunoscÄtori Guvernului Èi tuturor partenerilor implicaÈi în realizarea acestor proiecte, deoarece acestea au transformat în realitate obiective pe care comunitatea noastrÄ Èi le-a dorit de-a lungul multor aniâ, a adÄugat primarul.
MenÈionÄm cÄ, comuna AlexÄndreÈti, din care fac parte satele AlexÄndreÈti, CucuieÈii Noi, CucuieÈii Vechi Èi IvÄneÈti, are o populaÈie totalÄ de circa ððð ðð ð¥ðšðð®ð¢ððšð«ð¢, dintre care aproximativ ððð ð¬ð®ð§ð ððšð©ð¢ð¢.
#ððšð¥ððšð¯ðððšððð: ðÌðŠð©ð«ðð®ð§ðÌ ððð³ð¯ðšð¥ððÌðŠ ððšðŠð®ð§ð¢ððÌðÌŠð¢ð¥ð â ð¥ðšððð¥ð¢ðððð ðð® ð¥ðšððð¥ð¢ðððð!






























