Proiectul a inclus construirea a 6,6 km de rețea locală de apeduct, conectând astfel 250 de gospodării casnice la fântâna arteziană a satului. Pe lângă cei 1200 de locuitori, obiectivele de menire socială, cum ar fi grădinița, gimnaziul, Oficiul medicilor de familie și un agent economic din sat beneficiază, de asemenea, de apă de calitate la robinet.
Potrivit primarului satului Peticeni, Sergiu Șpac, acest proiect a îmbunătățit semnificativ condițiile de trai ale locuitorilor, având în vedere că multe dintre fântâni erau secate, iar celelalte aveau un debit foarte mic, mai ales în sezonul estival.
„Situația s-a schimbat considerabil. Acum, localnicii au apă centralizată în gospodării și beneficiază de aceasta în permanență. Așteptăm acum construirea unei stații de tratare a apei, proiect ce urmează a fi implementat în curând, datorită faptului că am fost selectați pentru finanțare în cadrul Programului ”Satul European”, ediția 2024. Odată cu punerea în funcțiune a acestei stații, vom putea îmbunătăți și mai mult calitatea apei.
Cetățenii satului Peticeni sunt recunoscători Guvernului Republicii Moldova, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, precum și Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală pentru sprijinul financiar și tot suportul logistic oferit pe parcursul implementării proiectului,” a adăugat primarul.
Costul total al proiectului implementat în cadrul Programului Național ”Satul European”, ediția I, este de peste 3,25 milioane de lei, dintre care 2,7 milioane de lei au fost alocate de Guvern prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), iar aproximativ 530 mii de lei reprezintă contribuția comunității locale.
Totodată, datorită Programului Național „Satul European Expres,” la Peticeni a fost amenajată o Zonă de agrement modernă, dotată cu un teren de joacă și unul pentru volei, precum și un teren de recreere cu căi de acces pavate. Implementarea proiectului „Amenajarea Zonei de agrement pe teritoriul adiacent Căminului Cultural Peticeni” permite acum celor 1200 de localnici, dintre care peste 200 sunt copii, să beneficieze de servicii de recreere îmbunătățite în localitate.
Primarul Sergiu Șpac susține că acest proiect a adus o mare bucurie sătenilor, în special copiilor, care acum au un teren de joacă modern, echipat cu secțiuni adaptate diferitelor categorii de vârstă. De asemenea, tinerii și seniorii din localitate se bucură de un teren de volei amenajat, unde practică voleiul, mai ales în weekend împreună cu amatorii acestui gen de sport din satele vecine.
Valoarea totală a acestui proiect este de aproape 440 de mii de lei, dintre care 435 de mii de lei au fost alocate de Guvern prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, iar aproape cinci mii de lei reprezintă contribuția APL.
𝐌𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚̆𝐦 𝐜𝐚̆ 𝐩𝐚̂𝐧𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭, 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝟖𝟗𝟔 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐢𝐭̦𝐢𝐚𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐛𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̦𝐚𝐫𝐞 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐝𝐫𝐮𝐥 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞 „𝐒𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧”, 𝐞𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐚 𝐈, „𝐒𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧 𝐄𝐱𝐩𝐫𝐞𝐬” 𝐬̦𝐢 „𝐄𝐱𝐭𝐢𝐧𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐆𝐫𝐮𝐩𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐂𝐫𝐞𝐬̦𝐚̆ 𝐏𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐞”, 𝐚𝐮 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐭𝐞 𝟖𝟓𝟑 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞. 𝐃𝐢𝐧 𝐧𝐮𝐦𝐚̆𝐫𝐮𝐥 𝐭𝐨𝐭𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐢𝐭̦𝐢𝐚𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐛𝐚𝐭𝐞 𝟏𝟓𝟒 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞 𝐯𝐢𝐳𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐬̦𝐢 𝐫𝐞𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐫𝐞𝐭̦𝐞𝐥𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐚𝐩𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐜𝐚𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐢̂𝐧 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭̦𝐚𝐫𝐚̆.
𝐈̂𝐦𝐩𝐫𝐞𝐮𝐧𝐚̆ 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐢𝐦 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧𝐚̆
#GuvernulRepubliciiMoldova #MinisterulInfrastructuriișiDezvoltăriiRegionale
#SatulEuropean #PeticeniCălărași #Apapentrusăteni #DezvoltareDurabilă #ProiectLocal #SatulEuropeanExpres #ZonădeAgrementModernă #Beneficiaridirecți #Dezvoltarecomunitară