Proiectul a prevăzut construcția a aproximativ 𝟏𝟏 𝐀𝐊 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐭̊𝐞𝐥𝐞 𝐧𝐚𝐢 de canalizare, la care în prezent au posibilitatea să se conecteze 𝟑𝟓𝟎 𝐝𝐞 𝐠𝐚𝐬𝐩𝐚𝐝𝐚̆𝐫𝐢𝐢, cu aproximativ 𝟐𝟎𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐥𝐚𝐜𝐮𝐢𝐭𝐚𝐫𝐢, două instituții publice și patru agenți economici.

 Valoarea totală a investiției se ridică la peste 𝟏𝟏,𝟓 𝐊𝐢𝐥𝐢𝐚𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢, dintre care 7 milioane de lei au fost alocate de Guvernul Republicii Moldova, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, 3 milioane de lei au fost oferite de Guvernul României, iar peste 1,5 milioane de lei a constituit contribuția comunității.

 Primarul Leonid Boaghi susține că, grație acestui proiect, în Sireți au acces la sistemul centralizat de canalizare în total peste 𝟒𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐠𝐚𝐬𝐩𝐚𝐝𝐚̆𝐫𝐢𝐢 cu aproximativ 𝟐𝟖𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐥𝐚𝐜𝐮𝐢𝐭𝐚𝐫𝐢.

  „Este un proiect important care, pe de o parte, vine să asigure o calitate a vieții mai înaltă în mediul rural, dar totodată este și un proiect care aduce un mare beneficiu mediului înconjurător. În același timp, vreau să remarc că și noi, ca echipă, am câștigat experiență, avem lecții învățate care ne vor ajuta pe viitor să implementăm noi proiecte, astfel încât să asigurăm un trai mai bun sătenilor, inclusiv să construim noi rețele de canalizare pentru toți locuitorii comunității. În prezent, localitatea Sireți are în jur de 𝟔𝟐𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐥𝐚𝐜𝐮𝐢𝐭𝐚𝐫𝐢, cu peste 𝟏𝟖𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐠𝐚𝐬𝐩𝐚𝐝𝐚̆𝐫𝐢𝐢”, a mai spus primarul.

 Menționăm că acest proiect este co-finanțat prin Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară, în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 𝟏𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐊𝐢𝐥𝐢𝐚𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐚, acordat de România țării noastre. În cadrul acestui acord, Guvernul de la Bucureşti a oferit sprijin financiar în valoare totală de 𝟔.𝟎𝟒𝟗.𝟕𝟏𝟕 𝐞𝐮𝐫𝐚, echivalent cu𝟏𝟏𝟕,𝟐 𝐊𝐢𝐥𝐢𝐚𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢 , pentru implementarea a 𝟑𝟑 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐚𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞 în cadrul  𝐏𝐫𝐚𝐠𝐫𝐚𝐊𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐚𝐭̊𝐢𝐚𝐧𝐚𝐥 „𝐒𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐄𝐮𝐫𝐚𝐩𝐞𝐚𝐧”, 𝐞𝐝𝐢𝐭̊𝐢𝐚 𝐈.

 𝐌𝐚𝐢 𝐊𝐮𝐥𝐭𝐞 𝐝𝐞𝐭𝐚𝐥𝐢𝐢 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐚𝐢𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐞𝐱𝐭𝐢𝐧𝐝𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐫𝐞𝐭̊𝐞𝐥𝐞𝐥𝐚𝐫 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐒𝐢𝐫𝐞𝐭̊𝐢 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐢̂𝐧 𝐟𝐢𝐥𝐊𝐮𝐥𝐞𝐭̊𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐊𝐚𝐢 𝐣𝐚𝐬.

 

#SatulEuropean #SirețiStrășeni #SistemCentralizatdeCanalizare #Infrastructurăîmbunătățită  #ProgramNațional #DezvoltareComunitară