Pentru aproximativ 100 de copii din satul Valea Perjei, raionul CimiÈlia, joaca în aer liber a devenit o ocupaÈie sigurÄ, dar Èi confortabilÄ, odatÄ cu darea în folosinÈÄ a unui nou teren de joacÄ, proiect realizat în cadrul ðð«ðšð ð«ððŠð®ð¥ð®ð¢ ðððÌŠð¢ðšð§ðð¥ âðððð®ð¥ ðð®ð«ðšð©ððð§ ðð±ð©ð«ðð¬â. Terenul a fost dotat cu echipamente Èi accesorii, dar Èi cu scaune, este iluminat, iar cÄile de acces sunt pavate.
 Valoarea investiÈiei a fost de aproape ððð ðð ðŠð¢ð¢ ðð ð¥ðð¢, dintre care ððð ðð ðŠð¢ð¢ ðð ð¥ðð¢ au fost alocaÈi de Guvernul Republicii Moldova, prin Fondul NaÈional pentru Dezvoltare RegionalÄ Èi LocalÄ, iar în jur de ð ðŠð¢ð¢ ðð ð¥ðð¢ constituie contribuÈia localitÄÈii.Â
 AdministraÈia localÄ susÈine cÄ decizia de a participa la concursul de proiecte a fost luatÄ de întreaga comunitate, dupÄ realizarea unui sondaj.
 Potrivit primarului localitÄÈii, Stela Baidu, copiii din satul Valea Perjei nu au avut niciodatÄ un loc de joacÄ amenajat, astfel realizarea acestui proiect a fost foarte mult aÈteptatÄ atât de copii, cât Èi de pÄrinÈii lor. Terenul a fost construit pe teritoriul fostului stadion al satului, fiind pÄstrat terenul de fotbal, unde în prezent sunt organizate diverse competiÈii sportive, la care participÄ Èi copiii din satele vecine.
 âMÄ bucur sÄ vÄd aici, în fiecare weekend, Èi doamne în vârstÄ care stau pe scaune, se odihnesc, vorbesc, aÈa cÄ aceastÄ locaÈie nu este doar una de joacÄ, pentru activitÄÈi sportive, dar este Èi un loc de socializare a localnicilor noÈtriâ, a menÈionat Stela Baidu.
 Potrivit ei, Valea Perjei este o localitate micÄ, cu doar 800 de locuitori, dar care are aceeaÈi dorinÈÄ, ca Èi localitÄÈile mari, de a se dezvolta, pentru a spori calitatea vieÈii localnicilor.
 âCând localitatea se dezvoltÄ Èi prosperÄ, când vezi oameni, copii pe stradÄ, este o bucurie imensÄ pentru orice primar. Aducem mulÈumiri autoritÄÈilor statului pentru aceastÄ investiÈie, fiindcÄ cu banii pe care îi avem în bugetul localitÄÈii nu am fi reuÈit sÄ construim acest loc minunat pentru oamenii noÈtriâ, a mai spus primarul.
 ððÌð§ðÌ ð¢Ìð§ ð©ð«ðð³ðð§ð, ð©ð«ð¢ð§ ðð«ðšð ð«ððŠð®ð¥ ðððÌŠð¢ðšð§ðð¥ âðððð®ð¥ ðð®ð«ðšð©ððð§ ðð±ð©ð«ðð¬â, ðð® ððšð¬ð ðð¢ð§ðð¥ð¢ð³ððð ððð ðð ð©ð«ðšð¢ðððð ðð¢ð§ ððð¥ð ððð ðð©ð«ðšðððð. ðÌð§ ð£ð®ð« ðð ðð ð¥ð ð¬ð®ððÌ ðð¢ð§ðð«ð ðððð¬ððð ðð® ð¯ð¢ð³ðð ðŠðšððð«ð§ð¢ð³ðð«ðð ð¢ð§ðð«ðð¬ðð«ð®ððð®ð«ð¢ð¢ ð¬ð©ðšð«ðð¢ð¯ð, ððšð§ð¬ðð«ð®ð¢ð«ðð ððð«ðð§ð®ð«ð¢ð¥ðšð« ðð ð£ðšðððÌ ð¬ÌŠð¢ ð ð¬ð©ððÌŠð¢ð¢ð¥ðšð« ðð ðð ð«ððŠðð§ð. ðÌð§ ððšððð¥, ððð§ððð¢ðð¢ðð«ð¢ ðð¢ ð¢ð§ð¢ðÌŠð¢ððð¢ð¯ðð¥ðšð« ðð ðŠðšððð«ð§ð¢ð³ðð«ð ð ð¢ð§ðð«ðð¬ðð«ð®ððð®ð«ð¢ð¢ ð¬ð©ðšð«ðð¢ð¯ð ð¬ð®ð§ð ð©ðð¬ðð ððð ðð ðŠð¢ð¢ ðð ððððÌðÌŠðð§ð¢ ðð¢ð§ ððð ðð ð¥ðšððð¥ð¢ððÌðÌŠð¢.
#GuvernulRepubliciiMoldova #MinisterulInfrastructurii #ValeaPerjeiCimiÈlia #Terendejoacamodern #SpaÈiudejoacÄpentrucopii #SiguranÈÄCopii #MediuSigurÈiConfortabil #SpaÈiideAgrement #ModernizareInfrastructurÄ #SatulEuropeanExpres



















