
ย Satul Plop, raionul Donduศeni, se dezvoltฤ prin investiศii care aduc beneficii directe comunitฤศii: spaศii mai sigure ศi mai atractive pentru copii, dar ศi soluศii moderne pentru reducerea costurilor energetice ale instituศiilor publice.
ย Graศie Programelor Naศionale โ๐๐๐ญ๐ฎ๐ฅ ๐๐ฎ๐ซ๐จ๐ฉ๐๐๐ง ๐๐ฑ๐ฉ๐ซ๐๐ฌโ ๐ฌฬฆ๐ข โ๐๐๐ญ๐ฎ๐ฅ ๐๐ฎ๐ซ๐จ๐ฉ๐๐๐งโ, ๐๐๐ข๐ญฬฆ๐ข๐ ๐ ๐๐-๐, localitatea beneficiazฤ de proiecte importante de infrastructurฤ, realizate cu sprijinul Guvernului Republicii Moldova, prin Fondul Naศional pentru Dezvoltare Regionalฤ ศi Localฤ (FNDRL). Aceste investiศii contribuie la รฎmbunฤtฤศirea condiศiilor de trai, la dezvoltarea spaศiilor publice ศi la creศterea eficienศei energetice.
ย โฝ Unul dintre proiectele deja implementate รฎn localitate este โAmenajarea terenului de joacฤ ศi agrement pentru copii de toate vรขrsteleโ, realizat รฎn cadrul Programului โ๐๐๐ญ๐ฎ๐ฅ ๐๐ฎ๐ซ๐จ๐ฉ๐๐๐ง ๐๐ฑ๐ฉ๐ซ๐๐ฌโ. Datoritฤ acestei investiศii, รฎn satul Plop a fost construit ศi amenajat un teren modern de joacฤ ศi recreere, care oferฤ condiศii sigure ศi atractive pentru petrecerea timpului liber de cฤtre copii, tineri ศi familii.
ย Pentru realizarea acestui proiect, din bugetul de stat, prin FNDRL, au fost alocate ๐๐๐ ๐๐ ๐ฆ๐ข๐ข ๐๐ ๐ฅ๐๐ข. Beneficiarii direcศi ai investiศiei suntย peste 1.350 de locuitori, inclusiv 184 de copii.
ย Contabilul-ศef al Primฤriei satului Plop, Sergiu Bantuศ, a subliniat importanศa acestei investiศii pentru comunitate:
ย โRealizarea acestui obiectiv este o investiศie รฎn sฤnฤtatea, siguranศa ศi fericirea copiilor din sat. Datoritฤ acestui sprijin, am reuศit sฤ transformฤm un spaศiu public รฎntr-un loc modern ศi sigur, unde generaศiile viitoare รฎศi pot petrece timpul liber รฎn condiศii foarte bune. รntreaga comunitate a satului Plop este recunoscฤtoare Guvernului ศi echipei ONDRL pentru finanศarea ศi susศinerea acestui proiect. Astfel de iniศiative demonstreazฤ cฤ, prin parteneriate solide, putem crea standarde europene รฎn fiecare sat din Republica Moldovaโ, a menศionat Sergiu Bantuศ.
ย รn acelaศi timp, รฎn localitate este รฎn curs de implementare proiectul โInstalarea sistemelor de producere ศi furnizare a energiei folosind resurse regenerabileโ, finanศat รฎn cadrul ๐๐ซ๐จ๐ ๐ซ๐๐ฆ๐ฎ๐ฅ๐ฎ๐ข โ๐๐๐ญ๐ฎ๐ฅ ๐๐ฎ๐ซ๐จ๐ฉ๐๐๐งโ, ๐๐๐ข๐ญฬฆ๐ข๐ ๐ ๐๐-๐.
ย โ Proiectul prevede construcศia unei centrale fotovoltaice cu o capacitate de 65 kW, care va asigura energie din surse regenerabile pentru trei instituศii publice din localitate: primฤria, grฤdiniศa ศi Casa de culturฤ. De aceastฤ investiศie vor beneficia cei peste 1.350 de locuitori, precum ศi รฎntreaga comunitate.
ย Valoarea investiศiei alocate de Guvern, prin FNDRL, pentru acest proiect este de ๐๐๐ ๐๐ ๐ฆ๐ข๐ข ๐๐ ๐ฅ๐๐ข. รn prezent, lucrฤrile sunt executate รฎn proporศie de peste 85%, iar finalizarea acestora este prevฤzutฤ pentru luna martie.
ย Noua centralฤ fotovoltaicฤ va contribui la reducerea cheltuielilor pentru energia electricฤ, la creศterea eficienศei energetice ศi la utilizarea mai eficientฤ a resurselor bugetare. Economiile acumulateย vor putea fi redirecศionate cฤtre alte necesitฤศi ale localitฤศii, inclusiv pentru รฎmbunฤtฤศirea serviciilor publice ศi dezvoltarea infrastructurii comunitare.
ย Prin aceste douฤ proiecte, satul Plop face paศi concreศi spre modernizare, oferind locuitorilor condiศii mai bune de trai, spaศii sigure pentru recreere ศi soluศii durabile pentru un viitor mai eficient ศi mai prietenos cu mediul.
รn prezent, รฎn satul Plop locuiesc peste 1.350 de persoane, dintre care 184 sunt copii.
ย La nivel naศional, รฎn cadrul ๐๐ซ๐จ๐ ๐ซ๐๐ฆ๐ฎ๐ฅ๐ฎ๐ข โ๐๐๐ญ๐ฎ๐ฅ ๐๐ฎ๐ซ๐จ๐ฉ๐๐๐งโ, ๐๐๐ข๐ญฬฆ๐ข๐ ๐ ๐๐-๐, au fost construite 13 terenuri de joacฤ, de care beneficiazฤ circa 20 de mii de copii, iar investiศiile alocate din bugetul de stat, prin FNDRL, depฤศesc ๐๐ ๐๐ ๐ฆ๐ข๐ฅ๐ข๐จ๐๐ง๐ ๐๐ ๐ฅ๐๐ข.
ย Totodatฤ, รฎn cadrul aceluiaศi program, รฎn 6 localitฤศi au fost construite 10 centrale fotovoltaice, pentru aproximativ 7.500 de locuitori, valoarea proiectelor finalizate depฤศind ๐ ๐ฆ๐ข๐ฅ๐ข๐จ๐๐ง๐ ๐๐ ๐ฅ๐๐ข.ย ย ย ย ย O parte dintre proiecte sunt รฎncฤ รฎn derulare.























